Un bărbat s-a autoincendiat în fața Primăriei Peștișani

Un bărbat s-a autoincendiat în fața Primăriei Peștișani
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un bărbat și-a dat foc în fața Primăriei Peștișani. Mai mulți localnici au sărit să stingă focul.

Potrivit gorjexpress.ro pompierii ajunși la fața locului i-au acordat primul ajutor.
„Prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de o persoană care s-a autoincendiat în fața primăriei Peștișani. La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD din cadrul ISU Gorj și o ambulanță din cadrul SAJ Gorj care au constatat că persoana fusese ajutată de către martorii acestui eveniment în sensul că focul a fost stins. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 care este conștient și care a suferit arsuri la nivelul membrelor inferioare și abdomenului. Colegii nostri i-au acordat primul ajutor calificat la fața locului iar ulterior l-au transportat la UPU Tg-Jiu”, au transmis reprezentanții ISU Gorj.

Conform gorjeanul.ro omul era supărat pe autoritatea locală și a amenințat că va recurge la acest gest disperat.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Foto ilustrativ, canal2.md.

Image