Conducerea penitenciarului Drobeta-Turnu Severin a fost demisă după cazul criminalului eliberat care a incendiat o fată de 17 ani

Conducerea penitenciarului Drobeta-Turnu Severin a fost demisă după cazul criminalului eliberat care a incendiat o fată de 17 ani

Decizie a ministrului Justiției în cazul criminalului eliberat înainte de termen care a incediat o fată de 17 ani din Mehedinți. Conducerea penitenciarului care a avizat favorabil eliberarea condiționată a bărbatului a fost demisă.

Ministrul Justiţiei i-a demis din funcţie, marţi, pe directorul și directorul adjunct ai Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, „în urma evaluării procesului-verbal emis de Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin privind deţinutul Ion Turnagiu”, precizează Ministerul Justiției într-un comunicat de presă.

Cătălin Predoiu a cerut și Consiliului Superior al Magistraturii să sesizeze Inspecţia Judiciară a CSM pentru a face verificări cu privire la modul în care au fost respectate dispoziţiile legale privind liberarea condiţionată în dosarul 3349/225/2019 al Tribunalului Mehedinţi privind cererea de liberare condiţionată a deţinutului, informează Digi24. De asemenea, ministrul a cerut o verificare la nivel național a dispoziţiilor legale privind eliberarea condiționată, „având în vedere că această problemă a devenit recurentă şi s-a manifestat din plin şi în cazul legii privind recursul compensatoriu, cu consecinţe grave asupra siguranţei cetăţeanului”.

Ion Turnagiu, condamnat la închisoare pe viață pentru 5 crime comise la începutul anilor 90, a fost eliberat condiționat în 2109, după 26 de ani de detenție. La sfârșitul săptămânii trecute, el a stropit cu benzină o tânără de 17 ani și i-a dat foc, după ce fata a depus plângere la poliție împotriva lui, pentru viol, mai notează Digi24.

Image
Image
Image