Trei trenuri de călători, întârzieri de una până la patru ore, din cauza întreruperii circulaţiei feroviare în zona Balota, judeţul Mehedinţi

locomotiva
Sursa foto: News.ro
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Miercuri dimineaţă, circulaţia feroviară a fost întreruptă timp de aproape patru ore din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren, pe ruta Arad - Bucureşti Nord.

Incidentul s-a produs miercuri, între orele 04:00 – 07:50, în staţia Balota, unde pompierii au intervenit la trenul IRN 79 Arad – Bucureşti Nord, la locomotiva căruia s-a semnalat degajare de fum.

Aproximativ 300 de persoane au fost evacuate şi nu au fost înregistrate victime, transmite ISU Mehedinţi, potrivit news.ro.

Pentru desfăşurarea intervenţiilor echipajului ISU în condiţii de siguranţă, personalul feroviar al staţiei Balota a întrerupt alimentarea cu energie electrică a firelor de contact pe toate liniile din staţie, dar şi pe linia simplă Gârniţa - Valea Albă.

Traficul feroviar a fost reluat în condiţii de siguranţă la ora 07:50, trei trenuri de călători urmând să ajungă la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 240 de minute şi 66 de minute, după cum urmează: IRN 79 (Arad - Bucureşti Nord), cu 240 de minute, R 9501 (Filiaşi - Drobeta Turnu Severin), cu 66 de minute şi R 9502 (Drobeta Turnu Severin - Craiova) cu 105 minute, acestea fiind oprite temporar în intervalul necesar intervenţiilor echipajului ISU.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. informează călătorii că toate măsurile întreprinse de personalul feroviar şi de echipele de intervenţie ISU au fost necesare pentru redeschiderea circulaţiei în condiţii de siguranţă.

 

Image