Cazul Caracal: Familia Luizei Melencu cere instanţei să nu fie vândute maşinile lui Dincă

Cazul Caracal: Familia Luizei Melencu cere instanţei să nu fie vândute maşinile lui Dincă

Familia Luizei Melencu contestă la Tribunalul Olt vânzarea a două autovehicule aparţinând lui Gheorghe Dincă, unul dintre ele fiind chiar autoturismul pe care Dincă l-ar fi folosit pentru răpirea adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.

Contestaţia a fost înregistrată la Tribunalul Olt pe 17 iunie şi se va judeca marţi, în prezenţa inculpatului Gheorghe Dincă şi a familiei Luizei Melencu.

Potrivit AGERPRES, mama Luizei Melencu a declarat că maşina cu care ar fi fost răpită adolescenta - un autoturism Renault Megane gri - este un mijloc de probă în care mai pot fi găsite alte dovezi şi că vânzarea acesteia ar urmări "muşamalizarea cazului".

Potrivit anunţurilor de licitaţie postate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), sunt scoase la vânzare un autoturism nefuncţional, evaluat la 1.033 lei, şi o furgonetă nefuncţională, evaluată la 5.017 lei, ambele având interiorul demontat şi deteriorat, iar locul de predare este oraşul Drăgăneşti-Olt.

Pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din "cazul Caracal", Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol - două fapte, omor calificat - două fapte, profanare de cadavre - două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).

Gheorghe Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete - Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu - în locuinţa sa din Caracal. Cauza va fi judecată pe fond la Tribunalul Olt, cererea de strămutare formulată de părinţii Alexandrei Măceşanu fiind respinsă definitiv de Curtea de Apel Craiova.
Dincă şi Risipiţeanu se află în Penitenciarul Craiova.

 

Sursă foto realitatea.net.

Image
Image
Image