Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au prins în flagrant un bărbat care a pretins şi primit bani pentru a ajuta o altă persoană să promoveze un concurs de angajare la Spitalul Judeţean din Slatina.
Flagrantul a avut loc luni, în momentul în care bărbatul din caracal, care nu este angajat al SJU, aştepta să primească o nouă tranşă de bani de la un bărbat din Farcaşele, care dorea să îşi angajeze fata ca asistent medical, informează Gazeta de Sud. Pentru acest serviciu, mituitorul îi oferise, în luna aprilie, 500 de euro şi 1.000 de lei, susţin anchetatorii.
Duminică, inculpatul l-a contactat din nou, solicitându-i încă 1.000 de lei. În momentul în care acesta primea banii, au intervenit anchetatorii, care l-au prins în flagrant.
Bărbatul care a făcut promisiunea că ar putea interveni pentru angajarea fetei i-a dat plătitorului şi un plic cu două pretinse seturi de subiecte, pentru proba scrisă şi cea orală, mai notează gds.ro.