Accident cumplit pe Valea Oltului, sâmbătă dimineață. Doi oameni au murit și un copil a fost rănit

Două persoane au murit și o alta a fost rănită în urma unui accident cumplit petrecut sâmbătă dimineață, în jurul orei 6.45, pe DN 7, în zona localității Călimănești - Seaca, din județul Vâlcea. Infotrafic a anunțat că în eveniment au fost implicate două autoturisme și un autocamion.

Potrivit sursei citate, cel mai probabil accidentul a avut loc după ce unul dintre conducătorii auto a adormit la volan.

"Evenimentul s-a soldat cu 3 victime, dintre care 2 persoane au decedat, iar un minor a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cauza producerii accidentului a fost adormirea la volan de către şoferul primului autoturism, care a intrat în coliziune frontală cu tirul, iar acesta, vrând să evite impactul, s-a răsturnat şi a lovit şi cel de-al doilea autoturism. Valorile de trafic au crescut în urma evenimentului rutier, în prezent fiind formate coloane de autovehicule pe ambele sensuri de mers", a anunțat Infotrafic în jurul orei 8.40, după ce, timp de aproximativ două ore, traficul în zonă a fost complet blocat.

Sursa foto: Vocea Vâlcii

Image
Image
Image
Image