O femeie şi-a denunţat fiul: l-a reclamat la Poliție pentru că a mințit când s-a întors din Italia pentru a nu intra în carantină

O femeie şi-a denunţat fiul: l-a reclamat la Poliție pentru că a mințit când s-a întors din Italia pentru a nu intra în carantină

Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce a mințit la frontieră că s-a întors din Ungaria, când de fapt el se întorsese din Italia.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în data de 13.05.2020, au fost înștiințați de organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Arad, care s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în data de 09.05.2020, un bărbat a venit în România de pe teritoriul Italiei, unde a fost carantină, fiind într-o zonă roșie, însă a declarat în fals reprezentanților D.S.P aflați la punctul de trecere a frontierei Nădlac, că vine de pe teritoriul Ungariei.

Potrivit Glasul Aradului, cercetările S.J.C.C.I Arad au relevat că mama bărbatului a anunțat la postul de poliţie din localitatea de domiciliu că fiul său urmează să se întoarcă acasă dintr-o zonă roşie din Italia şi se simte în nesiguranță.

În cauză a fost dispusă de către organele de cercetare penală începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, fiind atribuit număr unic de dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.

Urmărirea penală continuă, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

Sursă foto Glasul Aradului.

Image
Image
Image
Image