fbpx

Zeci de câini ținuți în condiții înfiorătoare, salvați dintr-o fermă abandonată. Poliţia a început cercetările

Zeci de câini ținuți în condiții înfiorătoare, salvați dintr-o fermă abandonată. Poliţia a început cercetările
Image
Image

Câini ținuți în condiții mizere într-un așa-zis adăpost din Arad. Zeci de animale au fost salvate de membrii unei societăți de protecţie a animalelor dintr-o fermă unde erau lăsate să sufere de foame și de boli.

Peste 50 de câini erau ținuți închiși într-o fermă abandonată de lângă orașul arădean Pâncota. Au aflat de ei membrii unei asociații de protecție a animalelor care au cerut ajutorul poliției, la numărul unic de urgență 112. Mai mulți voluntari au venit însoțiți de oamenii legii și au reușit să elibereze animalele pe care le-au găsit în viață, relatează Digi24.

Animalele au fost duse în adăposturi, unde vor fi tratate de medici veterinari. Toți câinii sunt foarte slăbiți, au răni și suferă de diverse boli de piele, mai arată sursa citată.

Ferma la care se aflau câinii este închiriată de o femeie, care nu deține autorizaţii sau documente necesare pentru astfel de activităţi. Polițiștii o anchetează acum pe femeie, care într-o primă fază a fost amendată cu 500 de lei.

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.