Tânără de 29 de ani găsită moartă într-o pădure de lângă Reşiţa. Ancheta scoate la iveală detalii cutremurătoare

Trupul neînsufleţit al unei tânăre în vârstă de 29 de ani a fost găsit pe un drum forestier, la 3 kilometri de la ieşirea din Reşiţa, spre localitatea Secu. Unul dintre suspecţii este chiar fratele tinerei, potrivit România TV. El a fost ultimul care a văzut-o în viaţă şi a declarat că tânăra voia să se sinucidă. Poliţiştii au confiscate toate telefoanele familiei pentru a afla indicii.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin susţin că în cazul fetei de 29 de ani găsite fără suflare pe un drum forestier în apropiere de Reşiţa este vorba de crimă.

"Din datele şi probele existente la acest moment rezultă că victimei S.A.C i-a fost suprimată viaţa şi în prezent se fac cercetări în vederea identificării autorului/autorilor faptei penale. Totodată, urmărirea penală are caracter nepublic, astfel că alte date nu pot fi aduse la cunoştinţa opiniei publice, întrucât ar îngreuna ancheta", susţin procurorii cărăşeni.

Medicii legişti au stabilit că victim a fost ucisă cu sânge rece și a murit în urma loviturilor puternice pe care le-a primit, relatează România TV. Tânăra venise din Italia, unde lucra ca hair-stylist, pentru a face sărbătorile acasă.

Image
Image
Image
Image