Incendiu de vegetație uscată în apropierea municipiului Deva

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Aproximativ 50 de hectare de teren au ars într-un incendiu de vegetaţie uscată care a avut loc în zona Composesoratului Piatra Coziei, în apropiere de municipiul Deva. La faţa locului au intervenit trei echipaje ale pompierilor militari, a informat, joi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, potrivit AGERPRES.
"Cele trei echipaje de pompieri au reuşit controlarea arderii, deşi vântul făcea ca focul să se extindă imprevizibil şi cu repeziciune", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
Incendiul a fost localizat înainte de a se extinde la fondul forestier sau la gospodăriile din zonă.
Pompierii militari din judeţul Hunedoara au transmis Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) peste 300 de notificări în care sunt precizate coordonatele GPS ale parcelelor în care au fost consemnate incendii de vegetaţie uscată.
De amintit este faptul că APIA este instituţia ce are competenţă într-o eventuală suspendare a subvenţiilor acordate proprietarilor, dacă se constată că terenurile au fost curăţate de resturile de vegetaţie uscată cu ajutorul focului.

Image