Un inginer din Deva a inventat un mecanism care creşte autonomia maşinilor electrice cu 30%

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un inginer din Deva a inventat un mecanism ce permite creşterea autonomiei maşinilor electrice cu circa 30%, prin faptul că invenţia sa, aplicată la transmisia acestui gen de automobile, se reflectă într-un consum de energie mai mic şi, implicit, în mărirea duratei în care autovehiculul poate fi folosit după o singură încărcare la priză.

Potrivit Agerpres, invenţia inginerului Romeo Cătălinoiu se numeşte reductor mecanic cu raport de transmisie variabil autoadaptiv şi a fost dusă la bun sfârşit după doi ani de studiu şi cercetare.

"În stadiul actual se ştie că transmisia automobilelor propulsate de motoare electrice este asigurată de un reductor cu o singură treaptă, ceea ce face ca motorul electric să lucreze pe o plajă destul de largă de turaţii. Având un consum destul de mare de energie, autonomia este relativ scăzută. Acest reductor are, teoretic, o infinitate de rapoarte de transmisie cuprinse între două valori constructiv alese, ceea ce face ca motorul electric să lucreze pe o plajă restrânsă de turaţii, rezultând un consum de energie mai mic şi o autonomie mai mare", a declarant Romeo Cătălinoiu, potrivit sursei citate.

Cu respectiva invenţie, inginerul din Deva a reuşit să câştige, în această toamnă, o bursă în valoare de 10.000 de lei la Salonul Auto Bucureşti (SAB), premiul fiind acordat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României şi de SAB.
Varianta prezentată la SAB permite creşterea autonomiei de funcţionare a maşinii electrice cu 30%. Inventatorul a apreciat, însă, că într-o variantă perfecţionată este posibilă o reducere a consumului de energie cu 45%, ceea ce se va reflecta, direct proporţional, şi în autonomia automobilului electric.
Romeo Cătălinoiu a menţionat că va breveta invenţia, urmând ca anul viitor să fie prezentată sub forma unui prim produs la SAB.

Sursă foto servuspress.ro.

Image