DECESE TIMIȘOARA | 33 de persoane internate în urma deratizării care a ucis o tânără și doi copii. Patronul firmei care a intervenit a fost arestat preventiv

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministerul Sănătății a anunțat că a constituit o Comisie de analiză a evenimentelor petrecute în cazul de la Timișoara, aceasta urmând să studieze atât aspecte medicale, cât și administrative în cazul soldat cu decesul a doi copii și o femeie.

Citiți și:  Doi copii și o tânără au murit, la Timișoara, la scurt timp după ce în blocul lor s-a făcut deratizare și dezinsecție

Marți, autoritățile au prezentat primele concluzii. "Având în vedere informațiile primite de la autoritățile locale din județul Timiș, cu responsabilități în sănătatea publică, în cazul pacienților care au avut de suferit ca urmare a operațiunii de dezinsecție din Timișoara, comisia a constatat următoarele:
În data de 16.11.2019, în intervalul orar 09:23 – 18:21, au fost înregistrate 6 apeluri la SAJ Timiș pentru 6 persoane cu simptomatologie diferită.

În data de 17.11.2019, în intervalul orar 08:07 – 18:07, au fost înregistrate 4 apeluri la SAJ Timiș.

În data de 18.11.2019, în intervalul orar 02:45 – 09:07,  au fost înregissitrate 4 apeluri la SAJ Timiș, din care 3 apeluri pentru aceeași pacientă.

În data de 18.11.2019 ora 11.00, SAJ Timiș a anunțat DSP Timiș despre faptul că ambulanța a fost solicitată în perioada 16 – 18.11.2019 pentru mai multe persoane domiciliate în Timișoara la aceeași adresă, care prezentau tulburări digestive.

Ca urmare a informării primite de la SAJ Timiș, DSP Timiș s-a autosesizat și a contactat telefonic IPJ Timiș, constituind o echipă mixtă formată din reprezentanți ai ambelor instituții, care s-au deplasat la adresa menționată, unde s-a constatat faptul că a fost efectuată o operațiune de dezinsecție/deratizare de către o societate de profil.

Reprezentanții DSP Timiș prezenți la fața loculului au prelevat 6 probe de apă, 4 probe din locuințele persoanelor afectate, o probă din spații comune și o probă din fântâna publică din proximitatea blocului, în vederea determinărilor microbiologice și fizico-chimice, în laboratorul instituției. Rezultatele fizico-chimice au relevat faptul că apa este potabilă.

Citiți și: DECESE TIMIȘOARA | Patronul firmei care a efectuat deratizarea a fost reținut. 16 copii și 4 adulți internați, încă un bloc evacuat de autorități

Ulterior, DSP Timiș a procedat la efectuarea verificărilor în teren, constatând faptul că societatea de deratizare/dezinsecție nu mai funcționa la adresa punctului de lucru declarat si nici la sediul acesteia", se arată în informarea publicată de Ministerul Sănătății.

Sursa citată a menționat că 83 de persoane, din care 56 de adulți și 27 de copii s-au prezentat pentru investigații la 3 unități sanitare publice din oraș, și anume Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara  și Spitalul Clinic de Urgență pentru copii “ Louis Țurcanu” Timișoara. 33 de persoane mai erau internate marți, 21 dintre acestea fiind copii.

"Conform informărilor primite din partea unităților sanitare și a reprezentanților DSP Timiș, toți pacienții sunt stabili, în stare bună, o parte din ei mai prezintă simptomatologie digestivă (greață, vărsături), dar rezultatele analizelor medicale sunt îmbunătățite. Ministerul Sănătății a solicitat unităților sanitare să semnaleze dacă întâmpină greutăți în asigurarea medicamentelor sau a materialelor sanitare necesare în astfel de cazuri", au mai precizat oficialii MS.

Din punct de vedere administrativ, Comisia de analiză a constatat că, "în conformitate cu legislația în vigoare (respectiv  Ordinul Președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentului nr.16/2010, art. 70), autorizarea și verificarea modului de funcționare a societăților comerciale care au obiect de activitate efectuarea operațiunilor de dezinsecție, dezinfecție, deratizare este realizată de către direcțiile sanitar veterinare și pentru siguranța alimentului din subordinea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentului. Inspectorii sanitari din cadrul direcțiilor de sănătate publică au atribuții de verificare doar din punct de vedere a respectării condițiilor igienico – sanitare de către societățile comerciale care depun la Registrul Comerțului o declarație pe propria răspundere pentru desfășurarea activităților de deratizare, dezinfecție, dezinsecție, respectiv dacă se respectă art. 83 din Ordinul Ministrului Sănătății nr.119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei".

Articolul invocat prevede că:

- Unităţile care efectuează prestări de servicii utilizând produse biocide sunt obligate să asigure informarea populaţiei cu privire la data efectuării lucrărilor, substanţele folosite şi măsurile de prim ajutor recomandate de producători.

- Păstrarea produselor biocide se face în spaţii special amenajate, cu pavimente netede, lavabile, confecţionate din materiale neabsorbante, care să poată fi uşor spălate şi curăţate, pe rafturi sau grătare, ferite de razele solare şi de surse directe de căldură şi îngheţ, dotate cu ventilaţie adecvată, sursă de apă potabilă şi trusă sanitară de prim ajutor.

- Unitatea trebuie să dispună de vestiare pentru personal şi grup sanitar. (4) Utilajele folosite trebuie curăţate după fiecare operaţiune, avându-se în vedere evitarea poluării mediului înconjurător. Se interzice deversarea apelor reziduale direct în sistemul de canalizare.

- Este interzisă utilizarea produselor biocide cu termen de valabilitate expirat, a celor cu eticheta deteriorată sau care prezintă modificări ale proprietăţilor (depuneri, culoare modificată etc.).

Miercuri, o echipă de control alcătuită din reprezentanți ai Inspecției Sanitare de Stat merge la Timișoara, pentru a verifica toate documentele existente în acest caz, dar și activitatea direcției de sănătate publică.

De asemenea, în urma propunerii Comisiei de analiză, pentru prevenirea apariției unor astfel de situații, ministrul Sănătății a dispus modificarea legislației prin reintroducerea procedurii de certificare a conformității cu normele de igienă și sănătate publică de către direcțiile de sănătate publică, în ceea ce privește activitățile de utilizare a produselor biocide pentru dezinfecție, dezinsecție și deratizare în spațiile utilizate de populație. Până în anul 2009, când s-a renunțat la această măsură, DSP-urile aveau în atribuții aceste măsuri.

Proiectul de modificare a OMS nr. 1030/2009 pentru aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire și pentru funcționarea obiectivelor ce desfășoară activități cu risc pentru starea de sănătate a populației se află publicat în dezbatere publică, pe pagina de web a MS, la secțiunea Transparență Decizională.

Ministerul Sănătății a anunțat că va face publice rezultatele verificărilor efectuate de către echipa de control.

Între timp, pe linie penală, patronul firmei care a efectuat dezinsecția a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și trafic de produse sau substanțe toxice. Potrivit avocatului acestuia, bărbatul ar fi cumpărat substanța folosită la deratizare, în două blocuri din Timișoara, la negru, fără documente, de la o cunoștință. Potrivit Mediafax, produsul folosit se numește "Delicia - GASTOXIN" și are în compoziție fosfură de aluminiu, o substanță toxică, cu efecte letale în caz de inhalare.

Sursa foto: debanat.ro

 

Image