Anchetă la Timişioara, după ce profesorul Virgil Păunescu, şeful Institului OncoGen, a anunţat că şi-a administrat singur vaccinul antiCovid pe care l-a dezvoltat

Anchetă la Timişioara, după ce profesorul Virgil Păunescu, şeful Institului OncoGen, a anunţat că şi-a administrat singur vaccinul antiCovid pe care l-a dezvoltat

Într-o postare pe Facebook, şeful Institului OncoGen anunţa că s-a autovaccinat ca să vadă pe propria piele efectele şi ca să le demonstreze autorităţilor române că proiectul său este unul valoros, în care merită să învestească. Spitalul Judeţean din Timişoara, care administrează institutul a anunţat că va demara o anchetă, împreună cu specialişti de la universitatea din oraş, pentru a se asigura că au fost respectaţi paşii cercetării. 

"Având în vedere complexitatea cercetării, pentru a ne asigura că toţi paşii au fost efectuaţi, Spitalul Judeţean şi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara vor face o comisie comună de anchetă, cu specilaişti, care vor parcurge toate etapele şi vor verifica cum au fost făcute toate procedurile", a declarat pentru Mediafax managerului Spitalului Judeţean din Timişoara, Raul Pătraşcu.

Managerul de la Timişoara spune şi că declaraţii profesorului Păunescu ar trebui făcute cu mai multă responsabilitate, pentru a nu induce în eroare publicul. Pentru că, deşi cercetătorii timişoreni au avut rezultate bune de-a lungul timpului, graba de a trage concluzii le poate dăuna.

Potrivit sursei citate, profesorul Păunescu de la Timişoara a aflat din presă că va fi demarată ancheta, la fel cum şi şefii lui au aflat că şi-a administrat vaccinul. 

Dacă cercetarea de la Timişoara va fi validată de comisia de anchetă, vaccinul ar trebui să treacă mai întâi de faza 1, adică să demonstreze că nu este periculos pentru oameni. Cele mai avansate vaccinuri anticovid sunt in faza trei, cea în care le este testată şi eficienţa.

Foto - printscreen Facebook.com/profpaunescu.

Image
Image
Image
Image
Image