Copiii care au fost internaţi cu botulism, la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, provin din două familii de asistenţi maternali din localitatea Fădimac şi cel mai probabil s-au infestat din cârnaţi de casă pe care i-au primit la colindat, de sărbători, potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DSASPC) Timiş. Aceștia au vârste cuprinse între 3 ani şi 17 ani.
"De-a lungul timpului, copiii nu au avut probleme de sănătate grave. Problemele au început în data de 9 ianuarie 2024, când doi dintre copii, de la unul dintre asistenţii maternali (8 ani şi 5 ani) au făcut gastroenterocolită acută, au fost internaţi la Spitalul Municipal din Lugoj din 9 până în 15 ianuarie. În 15 ianuarie au fost externaţi, cu recomandare de tratament. Au continuat anumite simptome (privirea fixă şi pleoapa căzută), care existau şi în timp ce se aflau în spital, fiind externaţi cu aceste probleme. În data de 20 ianuarie, alţi doi copii de la doi asistenţi maternali, au acuzat greutăţi la înghiţire. Managerul de caz le-a recomandat să îi ducă din nou pe toţi la medic, pentru evaluare/reevaluare stare de sănătate. În data de 20 ianuarie, asistenţii maternali au chemat Ambulanţa, care i-au dus pe toţi cei şapte copii de vârstă mică la Spitalul din Lugoj, pentru reevaluare", se precizează într-un comunicat al DGASPC Timiş citat de Agerpres.
Conform sursei citate, medicul de pe ambulanţă a fost cel care a făcut trierea copiilor şi a stabilit pe care să îi ducă la spital. Copiii de vârstă mare nu au fost duşi la spital, nu prezentau probleme de sănătate, având o stare bună. După evaluarea celor şapte copii la Spitalul din Lugoj, doar doi au rămas internaţi: o fetiţă de patru ani cu gripă şi un băieţel de cinci ani cu pneumonie incipientă, mai menţionează comunicatul DGAPSC Timiş.
În 22 ianuarie, starea băieţelului internat (cel de cinci ani) s-a deteriorat (saturaţie scăzută de oxigen), a început terapia cu antibiotic, iar în 23 ianuarie medicul curant a spus că starea sa a început să se îmbunătăţească, evoluţia în urma administrării de antibiotic fiind una pozitivă.
În 25 ianuarie, starea fetiţei de la Lugoj s-a deteriorat, iar medicii au transferat-o la Spitalul "Louis Ţurcanu" din Timişoara, iar în aceeaşi zi, după ce a apărut suspiciunea de a fi bolnavi de botulism, au transferat-o la Spitalul "Victor Babeş" din Timişoara. În 26 ianuarie a fost transferat şi băieţelul de cinci ani la Spitalul "Victor Babeş".
În 26 ianuarie, echipa Direcţiei de Sănătate Publică Timiş s-a deplasat la Fădimac pentru ancheta medicală, la control a fost prezent şi medicul veterinar din localitate, care are în evidenţă animalele crescute în gospodărie şi a recoltat probe din alimente (miere, cârnaţi de casă, compot, dulceaţă, zacuscă, carne de la păsări, peşte, porc aflată în congelator), iar toate borcanele erau fără probleme.
De la internare până în prezent, starea de sănătate a copiilor s-a ameliorat, se mai arată în informarea DGASPC Timiş.
Conducerea Spitalului "Victor Babeş" din Timişoara a anunţat, luni, că opt micuţi au fost internaţi pentru că aveau simptome de botulism.
Opt copii au fost internați la spital cu suspiciune de botulism