Doi suspecţi reţinuţi pentru trafic de droguri, după ce la percheziţie au fost găsite aproape 4 kilograme de cannabis

Doi suspecţi reţinuţi pentru trafic de droguri, după ce la percheziţie au fost găsite aproape 4 kilograme de cannabis

În urma unei percheziţii efectuate miercuri, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a doi inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc, în formă continuată.

În cauză s-a reținut faptul că inculpații au desfășurat activități de comercializare de droguri de risc și mare risc către consumatori de pe raza municipiului Timișoara, arată Direcţia de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism într-un comunicat de presă. "La data de 17.03.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Timișoara au efectuat o percheziție domiciliară, în urma căreia au fost ridicate aproximativ 4 kilograme de cannabis și un cântar de mare precizie", se mai precizează în comunicat.

"În cursul zilei de ieri, Tribunalului Timiș a dispus arestarea la domiciliu a celor doi inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", se mai arată în acelaşi comunicat DIICOT.

Image
Image
Image