Manelele și grătarele au fost interzise pe domeniul public în Timișoara

„Se interzice interpretarea/difuzarea de manele pe domeniul public al Municipiului Timișoara, în aer liber, precum și practica anunțării de dedicații, indiferent cine și pentru cine le solicită”, se arată în nota trimisă de primarul Nicolae Robu, Societatii Pieţe SA, Biroului Autorizare Activităţi Comerciale, Biroului Organizare Evenimente şi Poliţiei Locale, potrivit opiniatimisoarei.ro.

Tot de acum, la niciun eveniment din oraş nu se vor mai putea asculta manele.

Cei care nu respecta dispoziţiile primarului risca… „sancţionarea drastică (…), inclusiv a persoanelor cu funcţii de conducere în structurile implicate„,fără a se preciza care sunt aceste pedepse.

Cât priveşte Târgul de Crăciun care urmează să-şi deschidă porţile, comercianţii care vor vinde mâncare la căsuţe vor trebui să vină cu grătarele şi micii gata făcuţi ori să găsească o soluţie să nu mai facă fum.

Deciziile au fost luate după ce pe reţelele de socializare au apărut filmuleţe în care pot fi auzite manele şi dedicaţii, făcute chiar şi primarului Robu la târgul din Piaţa Traian al Societăţii de Pieţe.

Grătarele în pieţe sau pe străzi sunt însă interzise încă din 2007, conform unei hotărâri de Consiliu Local, însă aceasta nu a fost respectată. Este vorba, în fapt, de Regulamentul de comerţ stradal şi funcţionare a teraselor în Timişoara în 2007, în care se menţionează, printre altele, că e interzisă şi se sancţionează cu amendă între 100 şi 500 de lei prepararea în aer liber a alimentelor în pieţele centrale ale oraşului şi pe străzile din cetate. Totodată se interzicea prin acelaşi regulament comercializarea de mâncare în ambalaje de plastic.

Sursă foto Digi24.

Image
Image
Image