Nepoata președintelui Ugandei a fost găsită moartă într-o cameră de cămin, în Complexul Studențesc din Timișoara

Nepoata președintelui Ugandei a fost găsită moartă într-o cameră de cămin, în Complexul Studențesc din Timișoara
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O tânără de 24 de ani, din Uganda, masterand la masterand la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității de Vest din Timișoara, a fost descoperită moartă, în camera de cămin. Autoritățile au fost alertate de prietenul ei, care locuiește în Africa de Sud. Tânărul a sunat mai întâi la 112, pentru a anunța că fata nu se simte bine, dar a indicat greșit adresa, așa încât medicii ajunși acolo nu au avut ce să facă, scrie realitateadetimis.net.

Ulterior, alarmat pentru că fata nu mai răspundea la telefon, acesta a apelat din nou la 112 și de această dată a reușit să-i îndrume corect pe medici. Din păcate, însă, a fost prea târziu pentru tânără.

IJP Timiș a precizat, pentru sursa citată, că în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Potrivit realitatea.net, victima este nepoata președintelui Ugandei, Yoweri Museveni, fiica surorii acestuia.

Foto cu caracter ilustrativ (sursa: opiniatimisoarei.ro)

Image