Polițist reținut pentru că falsifica amenzi

Polițist reținut pentru că falsifica amenzi
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un poliţist local din localitatea Dumbrăviţa, de lângă Timişoara, a fost ridicat în urma unei percheziţii făcută de IPJ Timiş, fiind acuzat că falsifica amenzi şi în acest fel aduna bani la bugetul local.

Potrivit realitatea.net citând Libertatea Zilei, bărbatul întocmea procesele verbale de amendă şi le semna, deşi oamenii nu au încălcat legea. El a fost reţinut 24 de ore.

Agentul de Poliţie Locală a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals, după ce a fost depistat că obişnuia să falsifice amenzi. El întocmea procese verbale de amendă şi le semna în locul celor pe care îi ”amenda”. La un moment dat, aceştia aflau că au de plătit amenzi. Cei mai mulţi achitau sumele, banii intrând în bugetul local. 

Poliţiştii de la IPJ Timiş au făcut, miercuri, o percheziţie la sediul Poliţiei Locale Dumbrăviţa şi au ridicat mai multe documente, dar şi pe poliţistul local. Acesta a fost dus la audieri, apoi a fost reţinut.

Reprezentanţii Primăriei Dumbrăviţa au transmis un comunicat de presă, joi, în care au precizat  că instituţia colaborează cu anchetatorii.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Foto ilustrativ, realitatea.net.

Image