Spitalul Victor Babeş din Timişoara, centrul vindecărilor de COVID-19 din România

Spitalul Victor Babeş din Timişoara, centrul vindecărilor de COVID-19 din România

Spitalul Victor Babeş din Timişoara e de departe spitalul cu rata cea mai mare de vindecări din ţară. La Bucureşti s-au vindecat 11 pacienţi, 3 la Craiova, 2 la Constanţa şi 1 la Iaşi.

Potrivit opiniatimisoarei.ro, medicul Virgil Musta spune că la Timişoara s-a stabilit de la nivel central o altă schemă de tratament pentru a se studia mai multe variante la nivelul întregii ţări, pacienţii primind două antivirale care de obicei aduc rezultate pozitive în câteva zile.

„Noi folosim o altă schemă de tratament decât restul țării, dar și conjunctura a fost favorabilă, pentru că pacienții pe care i-am tratat au fost pacienți tineri, fără comorbidități, fără boli asociate, la care teoria spune ca evoluția bolii este bună. Schema pe care o dăm noi este formată din o tabletă cu 2 antivirale, care la 3-4 zile după administrare dau teste negative. Așteptăm două teste negative, după care îi externăm„, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.

„Sunt mai multe scheme testate, cu mai multe rezultate. Împreună cu domnul profesor Streinu-Cercel am stabilit ca în centrul nostru să se folosească o anumită schemă. Sunt scheme care sunt studiate la ora actuală în lume. Nicio firmă de medicamente nu are finalizat, la ora actuală, un studiu care să spună aceasta este eficiența unu. Sunt doar încercări, rezultate parțiale, și ne-am ales unul din aceste studii. Ne-am ales acest medicament, îl avem și putem să îl folosim, pe baza faptului că în literatura există studii pe acest medicament și sunt rezultate parțiale favorabile și pe gândirea noastră medicală, care ne-a spus că s-ar putea să avem aceste rezultate favorabile„, a precizat, potrivit sursei citate, medicul Virgil Musta.

Credit foto romaniatv.net.

Image
Image
Image
Image
Image