Studentul care şi-a incendiat vecina a premeditat gestul. A cumpărat benzina folosită la incendiere cu câteva ore înainte

Studentul care şi-a incendiat vecina a premeditat gestul. A cumpărat benzina folosită la incendiere cu câteva ore înainte

Studentul care şi-a incendiat vecina a premeditat gestul. Potrivit procurorilor timișoreni tânărul a cumpărat 1,7 litri de benzină cu câteva ore înainte. Bărbatul a aruncat mai mult de jumătate de litru de benzină pe femeie şi i-a dat foc cu o brichetă.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a transmis, miercuri, precizări cu privire la dosarul femeii incendiate de un student.

“În sarcina inculpatului s-a reţinut în fapt că, în data de 13.07.2021, în jurul orei 14.20,  în timp ce se afla pe casa scării, în faţa apartamentului său de la nr.2, situat în imobilul din Timişoara, str. Bucureşti nr.15, a aruncat mai bine de jumătate de litru de benzină pe vecina sa de bloc S.R., ce locuieşte la apartamentul nr.6, după care i-a dat foc cu o brichetă. Inculpatul a săvârşit faptă cu premeditare, cumpărând în cursul dimineţii o cantitate de aproximativ 1,7 litri de benzină de la o staţie peco din Timişoara. Victima S.R. a suferit arsuri de gradul III pe toată suprafaţa corpului, acestea fiind de natură să-i pună în pericol viaţa, fiind transportată de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

În data de 14.07.2021, procurorul a luat față de inculpat, măsura preventivă a reținerii pe timp de 24 ore, începând cu ora 01.15.

La aceeaşi dată, dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept în care a fost comisă fapta.

Având în vedere că în cursul dimineţii de azi, 14.07.2021, a survenit decesul victimei S.R., urmează ca după efectuarea autopsiei şi întocmirea concluziilor preliminare privind cauza decesului de către I.M.L. Timişoara, procurorul de caz să dispună asupra schimbării încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementata de Codul de procedura penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

 

 

Image
Image
Image