Trei puncte de trecere a frontierei româno-sârbe, redeschise începând din această lună

Trei puncte de trecere a frontierei româno-sârbe, redeschise începând din această lună

Pe frontiera de Vest a României au fost redeschise, la începutul acestei luni, trei puncte de trecere a frontierei între România şi Serbia, destinate traficului de persoane și autovehicule de până la 3,5 tone.

Autorităţile au invocat "necesitatea asigurării unui trafic fluent în punctele de trecere a frontierei, pe fondul îmbunătățirii situației epidemiologice la nivel internațional și ținând cont de creșterea numărului participanților la trafic, în contextul eliminării unora dintre restricțiile impuse de evoluția pandemiei generată de virusul Covid-19", conform unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul Teritorial Timişoara din cadrul Poliţiei de Frontieră.

Cele trei puncte de trecere a frontierei de stat a României  sunt utilizate preponderent de către cetățenii din localitățile de frontieră și vor fi operaționale, în intervalul orar 08:00-20:00. Este vorba despre punctele de trecere Vălcani- Vrbica (zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare), Lunga – Nakovo (zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Lunga) și Foeni – Jasa Tomic (zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Cruceni).

Image
Image
Image