Vineri, 09 August 2019 14:24

Statul va deconta tratamente în străinătate sau la privat. Vezi în ce condiții

Scris de  Ioana Rădulescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul a aprobat, în ședința din această săptămână, mai multe acte normative care ar urma să contribuie la creșterea accesului pacienților la medicamente și servicii medicale performante. "Vom completa legislația pentru a permite pacienților cu afecțiuni grave, care nu pot fi tratate în sistemul public, să beneficieze de decontarea tratamentelor efectuate în străinătate sau asigurate de furnizori privați de servicii medicale din România. De asemenea, facem modificările legislative necesare pentru introducerea, dezvoltarea și implementarea unui nou subprogram adresat persoanelor cu tulburări din spectrul autist, conform protocolului încheiat cu asociațiile de profil. Această măsură va permite un acces mai bun la servicii integrate de sănătate pentru persoanele diagnosticate cu astfel de tulburări. Totodată, prelungim termenul de exceptare temporară a obligației de plată a taxei clawback pentru medicamentele derivate din sânge uman sau plasmă umană. Este o măsură necesară pentru a asigura prezența pe piață a unor medicamente care nu au alternativă terapeutică, medicamente atât de necesare în cazul unor afecțiuni grave", a spus premierul Viorica Dăncilă.

Potrivit MS, una dintre reglementările aprobate joi modifică  Ordonanței 28/2003. Astfel,  pacienții cu afecțiuni grave, pentru care  nu pot fi  asigurate servicii medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pot  beneficia de tratamente în străinătate sau asigurate  de furnizorii privați de servicii medicale din România. "Prin aceasta reglementare se creează cadrul legal în vederea modificării Ordinului 50/2004, astfel încât tratamentele acordate în unități spitalicești din străinătate, precum și cele acordate de furnizorii privați  de servicii medicale din România, să fie suportate din Bugetul Ministerului Sănătății". au explicat oficialii MS.

„Criteriile de selectare a furnizorului de servicii medicale pentru pacienții care nu pot fi tratați în sistemul public de sănătate vor fi aceleași pentru furnizorii din străinătate și din țară.  Pacienților cu afecțiuni extrem de grave care au nevoie de tratamente pe care nu le putem asigura în sistemul public de sănătate, trebuie să le acordam șansa de a se putea trata și în România, nu doar în străinătate, dacă acest lucru este posibil.  În primul rând, este important pentru că oferim pacientului acces la tratamente cu eliminarea unor costuri importante, cum ar fi cele cu transportul și cazarea în străinătate. De asemenea, putem vorbi și de asigurarea unui confort al comunicării în aceeași limbă în relația pacient-personal medical, comunicarea medic-pacient fiind foarte importantă în rezolvarea problemelor de sănătate. Nu în ultimul rând, putem vorbi și de o economisire a unor sume importante, ceea ce ne va permite să asigurăm accesul la tratamentele necesare pentru un număr cât mai mare de pacienți”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.