Miercuri, 27 Noiembrie 2019 15:28

Primul pas către legalizarea canabisului medicinal în România: Proiectul de lege, inițiat de fiica unei femei răpuse de cancer care a dorit ca pacienții să aibă acces la calmante, adoptat de Senat

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Proiectul de lege ce vizează legalizarea calmantelor pe bază de canabis pentru pacienții cu boli cronice terminale din România a fost adoptat tacit de Senat. Potrivit proiectului de act normativ, pacienții cu boli cronice terminale ar urma să aibă acces, în premieră, la calmante pe bază de canabis cu prescripție de la medicul specialist, utilizând un formular special (ca în cazul morfinei). Senatul este prima cameră sesizată, iar Camera Deputaților este for decizional.

Potrivit HotNews, inițiativa privind legalizarea canabisului în scop medicinal s-a transformat în proiect de lege după de Alexandra Ana Cârstea, fiica unei femei răpuse anul acesta de cancer, a inițiat o petiție care a adunat peste 20.000 de semnături, în care cerea ca pacienții cu boli terminale să aibă acces la calmante.

Inițiatorii proiectului sunt Cristina Dumitrache (deputat PSD), Florin Buicu (deputat PSD) și Emanuel Ungureanu (deputat USR). Proiectul a adunat semnăturile a aproape 100 de parlamentari de la toate partidele și a fost depus la Parlament la începutul lunii iulie.

Canabisul ar urma să fie administrat în scop medicinal sub formă de ulei, tinctură, infuzie sau inhalare. Fumatul nu este permis, potrivit proiectului de lege.

Proiectul de act normativ prevede și înființarea Agenției Canabisului (care funcționează în țări precum Republica Cehă, Germania, Olanda), care se ocupă de avizul pentru cultivare, precum și de controlul, verificarea și supravegherea operațiunilor cu canabis în vederea utilizării în scop medical.

De asemenea, se propune înființarea Registrului Național Unic, care să furnizeze date cu privire la producătorii şi fabricanţii de substanţe şi preparate ce conțin canabis, precum și informații privind cultivatorii de plante de canabis în scop medical, pentru garantarea transparenței și securității în domeniu.

Alexandra Ana Cârstea și-a pierdut mama bolnavă de cancer la începutul acestui an și își dorește acum să ajute alți pacienți oncologici să nu se mai lovească măcar de o parte dintre problemele de care s-au lovit ea și mama ei. Una dintre ele - o soluție pentru calmarea durerilor în stadiul terminal al bolii.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.