Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane atrage atenţia asupra exploatării prin muncă a persoanelor vulnerabile, inclusiv minore

exploatare muncă
Sursa foto: Evenimentul Zilei
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Anul trecut, aproximativ 15% dintre victimele traficului de persoane au fost exploatate prin muncă, grav fiind că, de multe ori, victimele suferă abuzuri greu de imaginat, ani la rând.

Potrivit unui comunicat al ANITP, cazurile de exploatre prin muncă semnalate au evidențiat următoarele:

  • de foarte multe ori, vorbim de un raport de putere net inferior victimei - traficantul este un om cu putere financiară și influent în comunitate;
  • victimele se află într-o stare evidentă de vulnerabilitate (om fără adapost, copil lipsit de îngrijirea și ocrotirea familiei, părinți consumatori de alcool, copil instituționalizat, adulți cu deficiențe fizice sau psihice);
  • cele mai multe victime au fost exploatate prin muncă în gospodăria/ferma/stâna unor cetățeni din mediul rural;
  • recrutarea a avut loc direct, sub promisiunea unui loc de muncă bine plătit, cazare și masă asigurate la  fermă agricolă/stână/gospodărie;
  • perioada de exploatare a victimelor s-a întins pe mai mulți ani, unele din cazuri ajungând la 10 ani de exploatare;
  • pe perioada exploatării, victimelor li s-au reținut actele de identitate, au fost obligate să muncească foarte multe ore/zi, li s-a restricționat libertatea de mișcare și de comunicare cu alte persoane;
  • tentativele de a scăpa din situația de trafic erau pedepsite prin violențe fizice sau privarea de hrană/lemne de foc, etc.

Principalele județe de proveniență pentru victimele traficului de persoane, identificate în anul 2023,  au fost: Bacău, Dolj, Brașov, București, Vrancea, Alba, Constanța, Sibiu și Covasna.

În ceea ce privește destinațiile externe de exploatare, pe primele locuri au fost Germania, Regatul Unit  și Italia.

Legislația specifică infracțiunii de trafic de persoane menționează drepturile pe care le au victimele acestei infracțiuni, dintre care enumerăm:

  • Dreptul la asistență și sprijin
  • Dreptul la protecție
  • Dreptul la compensații financiare
  • Drepturi privind munca - drepturi salariale, zile libere, etc.
  • Dreptul la perioada de reflecție
  • Drepturi de ședere - în cazul cetățenilor străini
  • Dreptul la reintegrare (educațională, socială, etc).

Începând cu anul 2023, pentru acoperirea nevoilor urgente, victimele traficului de persoane beneficiază de un avans al compensației financiare, sub forma unor vouchere, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute pe țară și într-un termen de cel mult 72 de ore de la aprobarea cererii de către o comisie de specialitate de la nivelul fiecărui tribunal, se mai arată în comunicatul agenţiei.

ANITP este una din entitățile entităţile publice şi private înrolate în procedura de distribuire a acestor vouchere.

Recomandări pentru evitarea pericolului:

  • atunci când vă aflați în cautarea unui loc de muncă să nu vă limitați doar la citirea unui anunț și a comentariilor lăsate de unii sau alții. Comentariile pot fi înșelătoare iar cei ce le-au postat pot să vă inducă în eroare intenționat.
  • numele firmei angajatoare, locația acesteia, punctul de lucru și alte informații pe care le solicitați trebuie să fie transmise transparent de către angajator.
  • nu acceptați niciodată să munciți fără un contract de muncă. Contractele se încheie în forma scrisă, iar obligația încheierii îi revine angajatorului
  • ulterior semnării, contractual va fi înregistrat în registrul electronic de evidență al salariaților (REVISAL), cu cel puțin o zi lucrătoare înainte de începerea activității angajatului
  • atenție la clauzele evazive de genul: “angajatul va presta și alte activități la cererea angajatorului” sau “costurile chiriei și transportului vor fi deduse din valoarea salariului”;
  • îndatorarea este un mijloc folosit de traficanții de persoane pentru a obține acceptul persoanei în ceea ce privește reținerea salariului cuvenit și producerea exploatării.
  • este util ca mai întâi să facem verificarea salariului oferit în raport cu costurile de trai în localitatea sau țara de destinație și mai apoi să acceptăm oferta de muncă.

În situația în care sunteți amenințați, vi se rețin documentelele, vă este restricționată comunicarea cu familia și salariul pe care îl primiți nu corespunde ofertei de angajare, este foarte posibil să fiți victimă a traficului de persoane.

Vă încurajăm  să rețineți informații despre locația în care vă aflați și să solicitați ajutor fie prin intermediul liniei de urgență europene 112, fie prin intermediul liniei telefonice naționale gratuite  0800 800 678 sau  +4021.313.31.00  sau 004.021.313.31.00 apelabil și din străinătate.

 

Image