Federațiile din învățământ reiau protestele, principala revendicare fiind legată de nivelul salariilor. Aproximativ 1.000 de membri de sindicat vor picheta, miercuri, sediul Guvernului.
Protestul este organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“, organizații care reprezintă peste 350.000 de salariați din învățământ. Aproximativ 1000 dintre aceștia vor participa, mâine, de la ora 12.00, la protestul din fața Guvernului.
“Sindicatul «ȘCOALA PRAHOVEI» va participa la pichetarea Guvernului României, în data de 1 februarie 2023, cu 50 de membri de sindicat!”, a anunțat, astăzi, președintele sindicatului, Ionuț Duță.
Într-un comunicat comun, cele trei federații amintite transmit că acțiunea de miercuri “urmărește să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă, în primul rând, personalul nedidactic, dar și personalul didactic, probleme generate de salarizarea nemotivantă. Nu trebuie uitat că personalul nedidactic este singura categorie de bugetari care, nici în anul 2023, nu a atins nivelul salariilor de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022. Salariile de bază ale personalului nedidactic se situează între 1800-2300 de lei, iar creșterea inflației (16.4% în luna decembrie 2022), concomitent cu creșterea prețurilor la produsele de bază și la utilități au condus la creșterea gradului de sărăcire”.
Potrivit sindicaliștilor, “în ceea ce privește salarizarea personalului didactic, nivelul salariilor stabilite de Legea-cadru nr.153/2017 pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și superior nu reflectă importanța socială a muncii depuse de cadrele didactice”.
“Atragem atenţia asupra unei situaţii îngrijorătoare: din cauza salariilor foarte mici din sistemul educațional ne confruntăm cu o lipsă acută de cadre didactice calificate – foarte puțini tineri aleg să profeseze în sistemul de învățământ, iar cei aflați la sfârșit de carieră aleg să se pensioneze.
Totodată, în ultimii ani s-a ajuns la o situație revoltătoare: se constată o creștere alarmantă a numărului de cadre didactice necalificate din unităţile de învățământ, în loc ca numărul acestora să scadă anual.
Nici la ora actuală, personalul didactic și nedidactic nu beneficiază de sporurile pentru condițiile de muncă. Mai mult, deși sunt numeroase situații când se prestează muncă suplimentară, din cauza lipsei de personal, salariații nu sunt remunerați pentru munca suplimentară depusă, deși acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă”, se mai arată în același comunicat.
Federațiile sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar și superior cer Guvernului ca, în perioada imediat următoare, să adopte un act normativ “prin care personalului nedidactic să i se acorde salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, concomitent cu acordarea sporurilor pentru condiții de muncă pentru toate categoriile de salariați din învățământ. De asemenea, este absolut necesară adoptarea unui act normativ care să repoziționeze salariații din învățământ în ierarhia funcțiilor bugetare, astfel încât funcțiile didactice să nu se mai regăsească în pătrimea inferioară, ci să fie poziționate în raport cu nivelul de calificare profesională și importanța pentru societate a activității de educare a tinerelor generații”.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!