ANPC solicită analize în toate restaurantele Burger King după ce a găsit bacterii coliforme și E.coli în gheața prelevată din fast-food-ul din Mall Băneasa

anpc e. coli bacterii coliforme
Sursa foto: ANPC
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

ANPC a primit rezultatele analizelor de laborator pentru probele de gheață prelevate din restaurantul Burger King, în timpul controlului de acum o săptămână, din Mall Băneasa. Comisarii cer ca verificări să fie făcute în toate fast-food-urile din România ale acestui lanț, după ce, în cazul din Complex Feeria, s-a detectat prezența bacteriilor coliforme și a Escherichia coli.

„Ca urmare a procesului verbal de prelevare seria ANPC nr. 0012579/24.02.2025, la data de 03.03.2025 a fost emis Raportul de încercare nr. 11734201 de către un laborator omologat de siguranța alimentară și acreditat RENAR, prin care s-a detectat prezența bacteriilor coliforme și a Escherichia coli în probele de cuburi de gheață prelevate în vederea determinării analizelor microbiologice.

Conform raportului, au fost constatate următoarele:
 • Bacterii coliforme (Coliforms) (ID 1117) – valoare determinată: 2,5x10 ufc/100ml, în condițiile în care valoarea acceptată pentru a îndeplini cerințele minime privind calitatea apei potabile, conform Ordonanței 7/2023, este de 0 ufc/100ml.
 • Escherichia coli (ID 736) – valoare determinată: 1,2x10 ufc/100ml, în condițiile în care valoarea admisă conform Ordonanței nr. 7/2023 este de 0 ufc/100ml”, au informat reprezentanții ANPC; atrăgând atenția că „utilizarea gheții contaminate în băuturile răcoritoare poate avea consecințe grave asupra sănătății consumatorilor”.

În urma celor constatate, „operatorul economic AMREST FOOD S.R.L., cu denumirea comercială Burger King, cu punctul de lucru situat în Șoseaua București - Ploiești nr. 44 A, Complex Feeria, a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor din Ordonanța de Guvern nr. 21/1992 (modificată), art. 7c, a doua liniuță, cu o amendă în valoare de 30.000 lei. Totodată, a fost dispusă măsura opririi temporare a utilizării aparatului de gheață până la remedierea deficiențelor identificate”.

Suplimentar, anunță ANPC, „având în vedere raportul de încercări nr. 11734201/03.03.2025, în care se constată prezența bacteriilor coliforme și a Escherichia coli, există suspiciunea că aceste contaminări ar putea fi prezente și în aparatele de producere a gheții din unitățile operatorului economic. În acest sens, conform prevederilor art. 57 din OG nr. 21/1992 cu modificări și completări, a fost propusă emiterea unui Ordin al Președintelui ANPC Cristian Popescu Piedone pentru oprirea temporară a utilizării aparatelor de gheață la nivel național în unitățile Burger King, până la prezentarea unor rapoarte de încercări ulterioare care să demonstreze că gheața utilizată este conformă pentru consumul uman”.

Comisarii precizează, de asemenea, că „au fost și vor mai fi efectuate prelevări de probe de la mai multe unități tip fast-food pentru a determina eventualele contaminări microbiologice”.

 

Image
Image