Noua centrală de cogenerare de pe platforma Petromidia a fost pusă în funcțiune pentru primele teste tehnologice, anunță KMG. La punerea în funcțiune a turbinelor au fost prezenți Președintele Consiliului de Administrație al KazMunayGas, Askhat Khassenov, Ambasadorul Republicii Kazahstan în România, E.S. Yerlik Ali, Președintele Directoratului SAPE, Bogdan Stănescu și Directorul General al Calik Enerji, Temel Kotil.
Antreprenorul general EPC (inginerie, achiziții și construcții), Calik Enerji, împreună cu specialiștii Rompetrol Energy, vor continua testele de sincronizare a turbinelor de gaz cu Sistemul Energetic Național și integrarea centralei cu rafinăria Petromidia Năvodari.
Centrala de cogenerare va genera peste 70 MW pe oră și va asigura integral necesarul energetic al rafinăriei Petromidia. Obiectivul este rezultatul unei investiții de 164 de milioane de dolari.
Potrivit reprezentanților KMG, utilizarea turbinelor de gaz SGT-750 fabricate de Siemens sunt o premieră în România.
Proiectul este implementat prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR), înființat în octombrie 2018 de KMG International (80%), subsidiara KazMunayGas și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie – SAPE (reprezentanta statului român, 20%) și având ca obiectiv principal implementarea de proiecte energetice în România.
Vizită oficială a conducerii KMG și la Vega Ploiești
De asemenea, în cadrul vizitei de lucru în România, Președintele Consiliului de Administrație al KMG a vizitat rafinăriile Vega (Ploiești) și Petromidia (Năvodari), unde s-a familiarizat cu rezultatele de producție și cele financiare, dar și cu activitatea stațiilor de carburanți Rompetrol.
Întâlnire între președintele CA-ului KMG și premierul Marcel Ciolacu, la București. Askhat Khassenov: „România este cel mai important partener al nostru în Uniunea Europeană”