Ministerul Energiei a dat asigurări, marți, că oprirea centralei electrice de la Brazi nu destabilizează, la acest moment, Sistemul Energetic Național, iar necesarul de consum poate fi asigurat.
Centrala de la Brazi se va opri complet la noapte, din cauza crizei de la Paltinu care a lăsat-o fără necesarul de apă, însă în ultimele ore au fost identificate deja soluții astfel încât doi mari operatori din Ploiești să furnizeze apă, în următoarele zile.
Termo Ploiești și Apa Nova Ploiești vor livra apă rafinăriei Brazi. OMV Petrom a anunțat azi că oprește centrala electrică
„Sistemul Energetic Național dispune de capacități suficiente pentru a acoperi integral necesarul de consum, în contextul suspendării temporare a activității centralei de la Brazi, pentru două zile.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a avut discuții operative cu reprezentanții Ministerului Mediului, ai OMV Petrom și ai autorităților locale pentru a accelera toate procedurile necesare. Obiectivul este reluarea cât mai rapidă a alimentării cu apă în întreaga zonă și repornirea centralei de la Brazi”, au transmis oficialii Ministerului.
În această seară, la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență convocat de prefectul de Prahova, Daniel Nicodim, participă inclusiv Ministerul Energiei și Ministerul Mediului.
„Mâine, la ora 13:30, va avea loc reuniunea Comandamentului Energetic Național. În acest context, ministrul Bogdan Ivan a solicitat Administrației Naționale Apele Române să transmită de urgență expertiza privind volumul de apă tehnologică care poate fi furnizat în perioada următoare, pentru a permite repornirea în siguranță a centralei Brazi.
Centrala are o putere instalată de 832 MW în producție de energie electrică în bandă. Această capacitate poate fi integral acoperită de disponibilul actual din Sistemul Energetic Național, care totalizează peste 19.800 MW, iar siguranța în alimentare nu este afectată în niciun moment.
Concret, capacitatea este acoperită prin tranzacțiile realizate de OMV Petrom pe Piața Intrazilnică cuplată, pentru echilibrarea propriului portofoliu. Doar o mică parte provine din disponibilul existent al Sistemului Energetic Național”, mai precizează informarea transmisă de Ministerul Energiei.


