Ministrul Mediului anunță că va crește valoarea ecotichetului „Rabla”

Rabla
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Valoarea ecotichetului pentru programul 'Rabla' nu a fost stabilită încă, dar cu siguranță aceasta va crește, a declarat, luni, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.

'Încă nu am hotărât care este valoarea ecotichetului, dar cu siguranță o vom crește. Am avut lungi discuții cu producătorii de autovehicule din România, cu importatorii de autovehicule din România și cu toți românii care așteaptă cu nerăbdare acest program. Vom definitiva în curând consultările publice în acest sens și sperăm foarte repede să putem să trimitem la Monitorul Oficial noile praguri ale valorii ecotichetelor. Un termen de debut al acestui program ține mai degrabă de aprobarea bugetului Administrației Fondului pentru Mediu și de dezvoltarea aplicației informatice. Noutatea anului acesta este legată de faptul că românii se vor înscrie singuri în platformă, nu vor mai face înscrierea prin intermediul unui dealer de autovehicule. Își vor lua voucherul și vor deconta acel voucher la orice dealer, la orice producător, la orice furnizor de autoturisme', a afirmat Fechet potrivit Agerpres.

Ministerul Mediului a lansat, pe data de 5 martie 2025, în consultare publică, Ghidul pentru 'Programul pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră', cunoscut ca 'Rabla'.

Conform documentului, cuantumul ecotichetului destinat cumpărătorilor de autoturisme 100% electrice rămâne la fel ca în 2024, respectiv 25.500 de lei (5.000 de euro). Totodată, se vor acorda 7.000 de lei pentru achiziționarea unei motociclete, 10.000 de lei pentru cumpărarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă) sau hibrid și 13.000 de lei la achiziția unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice.

Citește mai mult pe Agerpres

 

Foto ilustrativ, g4media.ro.

 

Image
Image