Preţurile la gaze ar putea exploda, generând alte scumpiri în lanţ

Preţurile la gaze ar putea exploda, generând alte scumpiri în lanţ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Asigurarea întregului necesar de gaze va fi problematică în România şi multe alte state europene, în contextul războiului dintre Rusia şi Ucraina, iar asta va duce la o creştere continuă a preţurilor la energie şi, automat, la o serie de scumpiri pentru produse esenţiale, crede analistul economic Adrian Negrescu. Într-un interviu pentru Ziare.com, acesta a explicat cât de mult depindem, de fapt, de gazul rusesc.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a declanșat un nou război care durează deja de două luni și jumătate. Deși este încă prea devreme pentru a ști când și cum se va termina totul, consecințele economice sunt deja vizibile. E foarte probabil să ajungem să importăm gaze de la vecinii bulgari, pe noua conductă pe care, acum, cei din Bulgaria o construiesc. Exploatarea gazelor din Marea Neagră ar putea fi o soluție, însă doar în viitor, pentru că încă nu avem aprobată modificarea legii offshore. Creşterea preţurilor la energie se va reflecta, automat, în toate sectoarele economice, riscând să ducă la scumpiri substanţiale ale produselor şi serviciilor.

Analistul prevede o serie de scumpiri ale produselor de bază

Adrian Negrescu, în interviul pentru Ziare.com, a vorbit și despre o posibilă criză alimentară, dar și despre cum va trebui relansată economia. "Criza alimentară, în România, va însemna o criză a puterii de cumpărare. Nu vor lipsi produsele de pe raft, asta este singur, însă pentru mulți dintre români vizita la hipermarket va fi ca la muzeu. Vor admira produsele, dar nu și le vor permite. În următoarele luni, pe fondul scumpirilor, vom asista la o scădere sensibilă a vânzărilor în volum, pe fondul deprecierii puterii de cumpărare", a explicat Adrian Negrescu.

"Românii vor cumpăra mai puțin, probabil la suta de grame, cum au făcut-o de Paște, și în general produse mai ieftin, de la brandurile marcă proprie. Produse mai ieftine, dar mai slabe calitativ, pentru că producătorii și importatorii vor căuta să aducă cât mai mult pe raft alimente pe care să și le poată permit oamenii. Pentru alte țări, da, situația va fi una dificilă, când vorbim de aprovizionarea cu grâu, cu porumb, cu ulei, în condițiile în care majoritatea importurilor veneau din Rusia și Ucraina", a adăugat analistul financiar.

"În lunile de vară nu avem nevoie atât de mult de gaz de import, pentru că consumul este în scădere, dar în perspectiva iernii, va fi o reală problemă. Noi importăm în medie cam 20% din necesarul de gaze, prin două firme aflate în relație direct cu Gazprom. Dacă rușii vor opri robinetul, va fi o problemă pentru că nu văd, cel puțin în acest moment, nicio sursă garantată care să înlocuiască gazul rusesc. Da, autoritățile ne dau asigurări că se vor găsi soluții, dar să le vedem puse în aplicare. Altfel, la iarnă, când necesarul de import crește până la 40%, vom ajunge la raționalizarea consumului mai ales pentru firme. Până să extragem gazele din mare, singura soluție viabilă este să creștem producția internă și să căutăm rute alternative de import, așa cum fac bulgarii", a subliniat analistul economic.

"În loc să luăm măsuri pentru susținerea investițiilor, pentru reducerea poverii fiscale și stoparea creșterilor de prețuri la energie și gaze, noi ne păcălim singuri cu vouchere de 4 lei/zi pentru săraci și discounturi de 50 de bani, pentru transportatori, la acciza la carburanți", mai spune Adrian Negrescu în interviul pentru Ziare.com.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image