Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, consideră că, în acest moment, nu există motive care să justifice închiderea școlilor. Totodată, oficialul a făcut apel la părinți și cadrele didactice, să-și păstreze calmul.
“ Părinții sunt îndreptățiți să pună întrebări. Trebuie să nu intrăm în panică. Fac un apel la calm pentru părinți și cadrele didactice pentru că nu există motivul închiderii școlilor”, a declarat luni dimineaţă ministrul Educaţiei, Monica Anisie, la Antena 3.
Oficialul a spus că au existat patru cazuri confirmate la elevi, din care doi s-au vindecat și au fost trimiși acasă.
În cele patru cazuri, au fot închise școlile în care învățau copiii infectați.
Ministrul a avut, luni dimineață, o videoconferință cu reprezentanții inspectoratelor județene.
"Am o videoconferință cu inspectorii școlari generali tocmai pentru a discuta problemele din teritoriu și a mă asigura că în fiecare unitate de învățământ există săpun, dezinfectant, adică măsurile de prevenție să fie luate, pentru că până la urmă, chiar dacă închidem astăzi școlile, copiii tot vor circulă prin oraș, deci, nu pot stă închiși în casă. Noi, ca sistem de educație, trebuie să ii educăm și în spiritul prevenției, să ii asigurăm pe părinți că le spunem copiilor cum anume trebuie să se ferească de o astfel de situație în care s-ar putea îmbolnăvi", a declarat Anisie, potrivit antena3.ro.
Precizările ministrului vin în contextul în care atât primarul capitalei, cât și reprezentanții elevilor, au cerut, luni dimineață, închiderea școlilor, din cauza coronavirusului.
Sursa foto: gov.ro