Prin atelier de creaţie literară se înţelege un grup format din 8-12 persoane care au aceleaşi aptitudini şi care au ca scop crearea unor produse originale, la care contribuie toţi membrii grupului. Actul de creaţie presupune stimularea, dezinhibarea, creşterea şi manifestarea potenţialului creativ al fiecărui participant.
În capitolul Principiile cooperării creative din lucrarea „Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace”(2016, p.203), Stephen R. Covey aduce în discuţie sinergia, ca fiind modalitatea prin care întregul este mai mare decât suma părţilor care îl includ. În acest sens, consider că produsele originale ale unui grup chiar dacă se referă la creativitatea inovatoare, investigatoare sau imaginativă, soluțiile propuse de un grup au mai mare relevanță decât niște soluții elaborate individual, deoarece este vorba despre cunoştinţe şi experienţe de viaţă diferite, ceea ce conferă produsului finit valoare practică.
Coordonatorului atelierului de creaţie literară are ca atribuţii : întocmirea planului de activitatea, alegerea persoanelor interesate de activităţile atelierului, desfăşurarea activităţilor specifice unui atelier de creaţie literară, feedback-ul demersurilor educaţionale, modalităţi de îmbunătăţire şi de valorizare a activităţilor.
Etapele de desfăşurare a primei întâlniri în cadrul atelierului de creaţie literară sunt: prezentarea obiectivelor atelierului de creaţie literară, alegerea numelui atelierului şi specificarea timpului dedicat activităţilor lui, stabilirea de comun acord a regulilor din cadrul grupului nou format, prezentarea temelor ce vor fi subiecte-cheie în cadrul atelierului de creaţie literară, explicarea modului prin care produsele atelierului de creaţie literară vor fi valorificate.
Fiecare activitate realizată în cadrul atelierului de creaţie literară are anumite linii directoare: iniţierea practică în diferite strategii inovative care au ca scop stimularea creativităţii, deblocarea şi stimularea potenţialului creativ, armonizarea întregii personalităţi în vederea dominării diferitelor capcane existenţiale, dezvoltarea imaginaţiei creatoare .
Te invităm să citeşti continuarea articolului aici.
Pregătirea personală a povestitorului: dicție, vorbire, respirație, mimică…