BACALAUREAT 2022 | Sesiunea specială începe miercuri, la Ploiești

BACALAUREAT 2022 | Sesiunea specială începe miercuri, la Ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ploieștiul găzduiește, de astăzi, probele organizate în cadrul sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat din acest an. Această sesiune, derulată mai devreme decât cele obișnuite, este dedicată absolvenților de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în aceeași perioadă cu probele de Bac din perioada iunie - iulie. De asemenea, s-au putut înscrie absolvenții de liceu care susțin examenul de admitere la academii militare din Statele Unite ale Americii.

 

Probele de examen sunt găzduite de Colegiul Național “Mihai Viteazul” Ploiești, iar cazarea candidaților a fost asigurată la Colegiul “Spiru Haret”, a anunțat ISJ Prahova.

Luni și marți au fost zilele dedicate înscrierii candidaților, iar de astăzi, 11 mai, încep probele de Bac pentru absolvenții olimpici. Acestea se desfășoară după următorul calendar:

9-10 mai 2022     Înscrierea candidaților la sesiunea specială de examen

11 mai 2022        Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română- proba A

12-13 mai 2022  Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională –proba C

16-17 mai 2022  Evaluarea competențelor digitale –proba D

17 mai 2022        Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

18 mai 2022        Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

19 mai 2022        Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

20 mai 2022        Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

23 mai 2022        Limba și literatura maternă proba Eb –probă scrisă

26 mai 2022        Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00

26 mai 2022        Depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 –14,00

26-29 mai 2022  Rezolvarea contestațiilor

29 mai 2022        Afișarea rezultatelor finale

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image