BACALAUREAT 2023. Ce subiecte au avut de rezolvat candidații la proba scrisă la Limba și literatura română UPDATE

bacalaureat proba limba romana
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministerul Educației va afișa, la ora 15.00, subiectele și baremele de corectare de la prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea la Limba și literatura română. În mediul on-line, însă, primele detalii despre subiecte au apărut la aproximativ o oră și jumătate de la începerea testării.

 

Candidații au avut de rezolvat varianta de subiecte nr. 6. La profilul real, aceștia au avut de redactat un text de cel puțin 150 de cuvinte în care să argumenteze dacă oamenii trebuie să exprime sau nu recunoștință față de școlile în care au fost formați, raportându-se inclusiv la informațiile dintr-un fragment din "Ion Creangă. Viața și opera" de George Călinescu, dar și la experiența personală.

Un alt subiect le-a cerut să evidențieze relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice în comentariul pe marginea versurilor poeziei "A mele visuri..." de Alexandru Vlahuță.

Subiectul al IV-lea a cerut redactarea unui eseu de cel puțin 400 de cuvinte în care să fie prezentate particularitățile unui text narativ studiat aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu.

UPDATE 15.00 - Subiectele și baremele la proba de Limba și literatura română au fost publicate AICI.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa foto: stirileprotv.ro

Image