Cei trei absolvenți de liceu și 14 absolvenți de gimnaziu care au obținut media 10, anul acesta, la Bacalaureat, respectiv la Evaluarea Națională, au fost premiați, joi, în cadrul unui eveniment găzduit de Inspectoratul Școlar Județean, în prezența subprefectului de Prahova Emil Drăgănescu, a inspectorul școlar general Nicolae Angelescu și a inspectorului general adjunct Horia Toma.
Conform ordinului semnat de ministrul Educației, Andreea Mihăilă (Colegiul Național "Ion Luca Caragiale" Ploiești), Irina Elena Popescu (Colegiul Național "Mihai Viteazul" Ploiești) și Miruna Gerogiana Voinea (Colegiul Național "Nicolae Iorga" Vălenii de Munte) au primit, fiecare, câte 3.000 de lei, recompensă pentru media 10 obținută la sesiunea de vară a Bacalaureatului 2018.
Toate cele trei absolvente au ales să-și continue studiile în țară, Andreea Mihăilă fiind admisă la Facultatea de Drept a Academiei de Poliție, în timp ce colegele ei, Irina Elena Popescu și Miruna Georgiana Voinea, vor urma cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare, la Politehnică.
La rândul lor, au fost premiați și cei 14 absolvenți de gimnaziu cu media 10 la Evaluarea Națională: Nicoleta Alexandra Bumbăcea - CN "Jean Monnet" Ploiești, Sebastian Dănescu - CN "Mihai Viteazul" Ploiești, Diana Elena Drăghici - Școala Gimnazială "Gheorghe Costescu" Aluniș, Ioana Alexia Enescu - CN "Nicolae Iorga" Vălenii de Munte, Sofia Ariana Fryganiotis - Șc. Gimn. "Sf. Vasile" Ploiești, Bogdan Alexandru Grigore - CN "Mihai Viteazul" Ploiești, Ariana Elena Ispas - CN "Jean Monnet" Ploiești, Maria Alexandra Mihalcea - CN "Mihai Viteazul" Ploiești, Iarina Gabriela Nistor - CN "Al. I. Cuza" Ploiești, Bianca Gabriela Pălămaru - Șc. Gimn. "Sf. Vasile" Ploiești, Maria Elena Preda - Șc. Gimn. "Sf. Vasile" Ploiești, Daria Maria Savu - CN "Mihai Viteazul" Ploiești, Antonia Ioana Alexandra Tudor - CN "Nichita Stănescu" Ploiești, , Andreea Ingrid Vârlan - Școala Internațională "Spectrum" Ploiești. Fiecare dintre ei a primit câte 1.000 de lei din partea MEN, pentru performanța obținută la examenul susținut vara aceasta. Cei mai mulți au ales să-și continue studiile la Colegiul Național "Mihai Viteazul" din Ploiești, la profilul Matematică-Informatică.
{gallery}premiere_10_pe_linie_2018{/gallery}