Image

Greva generală din învățământ continuă și joi. Primele semnale cer sindicatelor să respingă oferta făcută de Guvern

greva generala sindicate invatamant
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, a anunțat că nu se poate vorbi de creșteri salariale și de sporuri, oferta Executivului fiind de a acorda un card pentru carieră, cu 1.000 de lei virați în iunie și 1.500 în octombrie. Sindicaliștii au anunțat că protestul continuă și joi, când vor da un răspuns la această propunere, dar au transmis deja că primele semnale din teritoriu sunt ca greva să continue, iar oferta guvernanților să fie respinsă.

”Oferta suplimentară a Guvernului va fi aceea a acordării unei sume în luna iunie şi una în octombrie, legate de cele două evenimente importante, care va consta într-un card pentru cariera profesională, acordată profesorilor şi personalului auxiliar. Suma propusă este 1.000 de lei pentru iunie şi 1.500 pentru octombrie", a declarat Marian Neacșu,după întâlnirea cu sindicatele din învățământ. ”Credem că toţi elevii trebuie să se poată întoarce cât mai repede în sălile de clasă. În acest sens a fost şi discuţia din această seară”, a afirmat și ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Propunerea Guvernului nu pare a fi, însă, de ajuns pentru a opri protestul. De altfel, este evident departe de revendicările formulate de protestatari. Liderii de sindicat au anunțat că a început o consultare a colegilor din teritoriu, cuprivire la propunerea primită, iar astăzi vor da un răspuns clar. ”Noi deja am primit semnale de la colegi din ţară, informaţia circulă, mesajele sunt clare, greva generală continuă, dar oficial, pentru că trebuie absolut toţi membrii să fie consultaţi, mâine, până la orele 12.00 vom comunica Guvernului oficial care e poziţia noastră”. (...) Mesajele care vin până acuma sunt de respingere a acestei oferte, să fie foarte limpede, vedem până mâine când adunăm tot ce înseamnă consultarea, a declarat Simion Hăncescu, liderul FSLI, citat de News.ro.

”Să lăsăm colegii să se pronunţe cu privire la oferta Guvernului care ajunge în această seară în fiecare unitate şcolară din România şi până mâine vor da un răspuns la această ofertă. Mâine va fi greva generală. Şi va exista un răspuns foarte clar pentru Executiv”, a arătat și Marius Nistor, președintele Federației "Spiru Haret".

”Nu ştiu dacă este un pas suficient. Suntem pe muchie de cuţit. Încă nu se poate trage o concluzie astăzi. O parte ar vrea să continue protestul, altă parte…”, a declarat și Anton Hadăr, liderul "Alma Mater", sindicatul care reprezintă învățământul universitar.

Greva generală continuă, așadar, joi, cu cea de-a patra zi. Revendicările sindicaliștilor din învățământ sunt:

  • Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
  • Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

Image
Image