Scenarii pentru redeschiderea școlilor și grădinițelor, din 8 februarie. Cursurile fizice vor mai fi suspendate numai la o rată de infectare peste 6 la mie

Scenarii pentru redeschiderea școlilor și grădinițelor, din 8 februarie. Cursurile fizice vor mai fi suspendate numai la o rată de infectare peste 6 la mie

Palatul Cotroceni a găzduit, joi seară, o ședință de lucru pe tema redeschiderii unităților de învățământ, după vacanța intersemestrială de la începutul lunii februarie. La întâlnire au participat președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, și Directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.

Oficialii au convenit ca majoritatea unităților de învățământ preuniversitar să se redeschidă începând din 8 februarie, stabilind și noile limite în care vor fi aplicate cele trei scenarii după care vor funcționa școlile și grădinițele, din acel moment.

La finalul ședinței, președintele Klaus Iohannis a anunțat concluziile discuției, precizând că, după data de 8 februarie, copiii de grădiniță și elevii din învățământul primar vor continua să meargă la cursuri inclusiv în scenariul roșu, mai puțin în localitățile unde se va depăși o incidență a infectărilor de 6 cazuri active la mia de locuitori.

“Am ajuns – în unanimitate, cei care au participat la discuție – la o concluzie extrem de importantă. Începând din semestrul II, adică după vacanța de o săptămână care urmează la începutul lui februarie, deci din 8 februarie, când începe semestrul II, majoritatea școlilor se vor redeschide. Asta, evident, în condițiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel cum am avut evoluțiile în ultimele săptămâni. Asta însemnând: majoritatea școlilor se redeschid, elevii se întorc la școală.

Se revine, practic, la sistemul descentralizat care ține cont de evoluția pandemiei din fiecare localitate. În acest fel, în semestrul II, în localitățile care se încadrează în așa-numitul scenariu verde, cu relativ puține cazuri, toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală. În localitățile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la școală, mai exact la grădiniță și la școală, copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale - VIII, XII. În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.

Deci, repet: scenariul verde – toți merg la școală. Scenariul galben – grădinițele, clasele I-IV, VIII și XII merg la școală, celelalte clase stau în on-line. Scenariul roșu, când se depășește numărul de 3, la început rămân acasă copiii din clasele V-VIII și liceele, dar continuă să meargă grădinițele și clasele primare. Atunci când se ajunge cu rata de infectare peste 6, localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, școlile se închid, se merge în on-line”, a detaliat șeful statului.

În cee ace privește învățământul universitar, fiecare universitate va decide, în baza autonomiei, modalitatea în care va funcționa, având libertatea inclusive să “se alinieze la scenariul după care funcționează și preuniversitarul”, a mai spus Klaus Iohannis.

Acesta a precizat însă că decizia finală va fi luată totuși după data de 2 februarie, în urma unei reevaluări a situației pandemice.

În lumina acestui anunț, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus, la rândul său, că la nivelul instituției pe care o conduce sunt pregătite măsuri astfel încât riscul să fie “gestionabil”. Acesta a vorbit despre posibilitatea utilizării testelor rapide, pentru descoperirea din timp a eventualelor cazuri, și despre vaccinarea personalului care lucrează în instituțiile de învățământ, care se adaugă măsurilor de distanțare adoptate, deja, în unitățile de învățământ, încă din toamnă și care vor trebui respectate în continuare.

Sursa foto: Administrația Prezidențială

 

Image
Image
Image