Proiectele legilor educației, pentru învățământul preuniversitar și universitar, au fost lansate în consultare publică. Admiterea la liceu va suferi modificări radicale, primii care vor testa noul format fiind, cel mai probabil, elevii care în această toamnă intră în clasa a VII-a.
Ideea de bază este ca admiterea să fie organizată separat pentru colegiile naționale, care vor obține acest statut în funcție de noi criterii.
“Colegiile naționale au până în acest moment un set de șapte criterii pe baza cărora pot căpăta acest statut. Printre aceste criterii, unul singur se referă la vechime: 75 de ani pentru colegii naționale, 50 de ani pentru colegii simple. Acest element ce ține de vechime va fi înlăturat și se vor păstra doar criteriile ce țin de calitatea actului educațional. Deci, acele colegii care vor dori să aibă șansa organizării de examene proprii de admitere vor avea până la acel moment șansa de a-și consolida statutul.
Așa cum am precizat în proiectul de lege, acest examen de admitere la nivel de liceu sau pre admitere, cum doriți să-l definiți, urmează să se încheie înainte de începerea Evaluării Naționale. De asemenea, minim 10% din locurile pentru clasa a noua în colegiile naționale vor fi ocupate prin Evaluarea Națională.
Aceasta este propunerea la nivelul proiectului de lege. N-aș vrea să existe îngrijorări excesive, pentru că, vă anunț, sunt soluții. Subiectele pot fi elaborate, spre exemplu, cu sprijinul Societății Române de Matematică sau cu sprijinul Institutului de Lingvistică sau pot fi elaborate de către colective de experți externi sau pot fi elaborate împreună de un grup de mai multe colegii naționale. Sunt soluții pentru a susține performanța și excelența, inclusiv din această perspectivă. În același timp susținem echitatea, pentru că toți cei care nu vor fi reușit să promoveze acest examen de admitere organizat la nivel unui colegiu național vor avea șansa, ca și până acum, să promoveze examenul de Evaluare Națională și să fie repartizați prin examen de Evaluare Națională.
Sigur, pentru examenul de Evaluare Națională, așa cum am promis, va fi eliminată orice pondere a mediilor din gimnaziu.
O precizare importantă, nu se schimbă disciplinele, vor rămâne același discipline pentru concursul de admitere și pentru Evaluarea Națională. Deci, cei care sunt clasa a șaptea acum vor trebui să dea examen la aceleași discipline”, a explicat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la finalul ședinței de Guvern de miercuri.
Centre de excelență în colegiile naționale
Potrivit proiectului, în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, colegiile naționale vor putea funcționa ca unități pilot de excelență, coordonate din perspectiva promovării excelenței în educație de Centrul Național pentru Excelenţă (C.N.E.), prin DJIP/DMBIP. În unitățile pilot de excelență, se vor putea desfășura activități suplimentare de învățare cu elevii capabili de excelență. Elevii înscriși în formațiunile de studiu din aceste unități beneficiază de programe educative care le respectă particularităţile de învăţare şi de orientare a excelenței. Aceste programe sunt de aprofundare a învăţării, de grupare pe abilităţi, de îmbogăţire a curriculumului cu noi domenii, de mentorat şi transfer de competenţă, de accelerare a promovării, conform ritmului individual de învăţare.
Admitere la liceu fără examen, pentru olimpici
Propunerea mai prevede că absolvenții clasei a VIII-a vor putea fi înscriși în clasa a IX-a, fără a mai susține evaluarea națională sau admiterea la colegiul național și peste numărul maxim de elevi cuprins în acea formațiune/clasă, dacă au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau au obținut premiile I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației. Elevii cu performanțe deosebite la olimpiadele naționale sau la competițiile internaționale vor putea fi înscriși la filiera/profilul/specializarea care corespunde specificului olimpiadei naționale/competiției internaționale. Lista privind corespondența specificului olimpiadei naționale/competiției internaționale cu filiera/profilul/specializarea la care se face înscrierea se aprobă anual prin ordin al ministrului educației. Astfel de facilități au fost acordate încă de anul acesta, pentru cei care au obținut premii la olimpiade, în anii de gimnaziu.
Proiectul de lege poate fi consultat AICI.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!