Subiectele la Evaluarea Națională și Bacalaureat, adaptate situației din ultimii doi ani. Anunțul ministrului Educației

subiecte bacalaureat
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, dă asigurări că în elaborarea subiectelor de la Bacalaureat și Evaluarea Națională se va ține cont de situația din ultimii doi ani și impactul pe care criza sanitară l-a avut asupra procesului de învățământ.

 

Aceasta a spus că subiectele vor fi adaptate situaţiei create de criza sanitară. "Vom avea şi voinţa şi înţelepciunea necesară în concepţia subiectelor pentru aceste probe naţionale, încât să nu fie elevii aceia care vor fi nevoiţi să plătească”, a declarat ministrul la TVR, potrivit News.ro.

"Atâta vreme cât această perioadă de criză sanitară a însemnat o catastrofă educaţională pentru orice sistem de educaţie, inclusiv pentru sistemul de educaţie românesc, este total incorect să plătească doar elevii cauzele obiective generate de criza sanitară sau o oarecare pricepere de nivel scăzut a autorităţilor în a gestiona acest proces. Subiectele vor fi perfect adaptate acestei perioade care a însemnat doi ani din parcursul educaţional al elevilor care susţin probele naţionale, şi Evaluarea Naţională, şi Bacalaureatul. Deci vom avea şi voinţa şi înţelepciunea necesară în concepţia subiectelor pentru aceste probe naţionale, încât să nu fie elevii aceia care vor fi nevoiţi să plătească”, a declarat Sorin Cîmpeanu, potrivit sursei citate.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image