Fundația ASSA, organizație nonguvernamentală care construiește în Capitală un campus medical și educațional pentru copiii grav bolnavi, a pornit într-o caravană națională, care marți a poposit în Prahova.
Scopul Caravanei ASSA este identificarea cazurilor vulnerabile din toate județele din România și implementarea unor programe sociale, alături de autoritățile din fiecare comunitate, anunță organizatorii acestui demers.
„Fundația ASSA are drept misiune îmbunătățirea vieții copiilor care luptă cu boli grave sau neajunsuri. Campusul ASSA - cel mai ambițios proiect al organizației - va cuprinde: o clinică de diagnosticare și tratament pentru copiii cu afecțiuni psiho-neuro-motorii, o tabără și săli multifuncționale accesibilizate pentru copiiii cu dizabilități”, au anunțat reprezentanții fundației.
Până la finalizarea construcției, care are loc în București, Fundația ASSA derulează mai multe proiecte dedicate copiilor grav bolnavi sau aflați în situații vulnerabile, care includ tabere sociale, ateliere educativ-recreative, workshop-uri pentru copii și părinți, campanii de ajutorare sau facilitări servicii medicale.
Caravana ASSA a ajuns marți la Boldești-Scăeni
„Caravana ASSA a apărut în urma necesității de a ajunge în toate comunitățile în care trăiesc copii care luptă fie cu boli grave, fie cu neajunsuri. Aflăm, astfel, ce proiecte sociale implementăm pe termen scurt, mediu și lung și cum adaptăm întreaga structură a Campusului ASSA la nevoile concrete ale acestor copii. Ne dorim ca în fiecare comunitate să avem întâlniri cu autoritățile locale, dar și cu reprezentanți cheie ai comunității care doresc să colaborăm în sensul ajutorării copiilor”, a afirmat Cristian Lițeanu, directorul executiv al Fundației ASSA.
Pe 12 decembrie, Caravana ASSA a ajuns în Prahova, iar programul include o sesiune de activități educativ-recreative adresate copiilor tipici și atipici, dar și părinților și profesorilor, cu participarea unor specialiști în neurofeedback, psihoterapie și nutriție, în prima parte a zilei, urmată de o întrevedere cu autoritățile publice din Prahova și cu persoanele care au un rol în sprijinirea copiilor vulnerabili.
Primăria Ploiești a primit finanțare europeană pentru înființarea unui centru social pentru persoane cu dizabilități
Cunoscuta artistă Nico, originară din Ploiești, este ambasador al Fundației ASSA în Prahova. „Decizia de a deveni ambasador al Fundației ASSA în locul meu natal a venit firesc. Dacă există și un simplu gest, oricât de mic, pe care îl pot face pentru copiii care luptă cu boli grave sau cu neajunsuri, îl voi face necondiționat. Dacă prin ceea ce știu eu să ofer, pun umărul la ajutorarea micuților, o fac cu inima deschisă. Mesajul meu, pentru oamenii din comunitatea mea, este acela de a ne pune inimile laolaltă, în sprijinul unor copii și al familiilor acestora și de a dărui fiecare, în dreptul său, câte o bucată de Bine. Mesajul meu va lua și foma muzicii, pe care o voi dărui alături de partenerul meu de scenă, Romeo Zaharia, în data de 12 decembrie, oamenilor din comunitate, întru sprijinul copiilor vulnerabili”, a declarat artista.