GREVA SANATATE Premierul Marcel Ciolacu va avea luni negocieri cu sindicaliștii din domeniul sanitar, care amenință cu greva generală.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) va participa la negocierile cu reprezentanţii Guvernului, anunţate luni, la ora 15:00, la Palatul Victoria, şi consideră că punctul minim de pornire în aceste discuţii trebuie să vizeze „o creştere per total a anvelopei salariale în domeniul sanitar de 20% pentru 2024”.
GREVA SANATATE Potrivit unui comunicat al FSRR, la aceste negocieri reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” vor susţine toate revendicările comunicate deja public. „Ţinând cont că aceste revendicări au fost stabilite în comun de federaţiile sindicale reprezentative din sănătate, sperăm ca ele să beneficieze de susţinerea tuturor participanţilor la negocieri. Federaţia «Solidaritatea Sanitară» consideră că punctul minim de pornire pentru Guvern în aceste negocieri îl reprezintă oferta sa iniţială, aşa cum a fost aceasta prezentată de purtătorul de cuvânt al Guvernului: «o creştere per total a anvelopei salariale în domeniul sanitar de 20% pentru 2024», adică creşterea cu 20% a cheltuielii salariale totale, ce reprezintă o creştere cu 20% a veniturilor salariale totale”, se arată în comunicat.
În paralel, precizează sindicaliştii, continuă seria acţiunilor de avertizare, prealabile grevei generale, cu pregătirea acţiunilor de protest ce vor fi desfăşurate în data de 8 februarie, prin pichetarea Ministerului Sănătăţii.
GREVA SANATATE | Sindicatele protestează în București și amenință cu greva generală
GREVA SANATATE Federațiile sindicale reprezentative din acest domeniu, Sanitas și Solidaritatea Sanitară, au anunțat recent unirea forțelor și începerea strângerii de semnături pentru greva generală. Angajații din sistem cer salarii mai mari și reclamă inechități în raport cu alte categorii de bugetari.