Luni, 12 August 2019 11:22

Valul de căldură persistent determină autoritățile să ia măsuri speciale pentru protejarea cetățenilor

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit unui comunicat de presă, Primăria Municipiului Ploiești informează că se vor lua o serie de măsuri specialepentru protejarea cetățenilor față de efectele temperaturilor ridicate din această perioadă (cod galben - val de căldură persistent și disconfort termic accentuat).

Astfel, vor fi puse la dispoziția ploieștenilor corturi cu dozatoare cu apă rece în următoarele zone: Palatul Administrativ – pasaj pietonal Palatul Culturii, pasaj pietonal – Parc Nichita Stănescu, în fața clădirii Primăriei Municipiului Ploiești – PiațaEroilor, cartier Nord - Complex Mare (în parteneriat cu operatorul -S.C. Apa-NovaS.R.L.), cartier Sud-Magazin BIG (în parteneriat cu operatorul-S.C. Apa-Nova S.R.L), Bulevardul Independenței - Cinema Patria (în parteneriat cu operatorul-S.C. Apa-Nova S.R.L).

Totodată se face precizarea că sunt surse de apă potabilăîn toate piețeleagro–alimentare.

Administrația publică ploieșteanăle reamintește cetățenilor că, au la dispoziție și cișmele stradale în Parcul Nord-strada Cameliei, Sala Sporturilor Olimpia, Parcul Mihai Viteazul, Pasajul pietonal Nichita Stănescu, Parcul Halele Centrale, Parcul 9 Mai, B-dul Republicii-zona Monumentului Eroilor Sovietici, Parcul Aurora Vest. Acestea pot fi utilizate de cetățeni pentru a înlătura temporar efectele caniculei.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.