Miercuri, 09 Octombrie 2019 12:16

Biblioteca Județeană "Nicolae Iorga" comemorează, astăzi, șase ani de la trecerea în neființă a fostului director, prof. Nicolae Boaru

Scris de  Andrei Costache
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipa Bibliotecii Județene "Nicolae Iorga" din Ploiești a transmis, miercuri, un mesaj la împlinirea a șase ani de la trecerea la cele veșnice a prof. Nicolae Boaru, fost director al instituției și o personalitate marcantă și foarte apreciată în mediul cultural prahovean.

"Astăzi, 9 octombrie, se împlinesc 6 ani de la plecarea dintre noi a celui ce a fost prof. NICOLAE BOARU, director al Bibliotecii Județene în perioada 1998 -2013. Cuvintele și realizările sale vor rămâne pentru totdeauna în memoria afectivă a acestei instituții, dar și în mințile și inimile colegilor săi", au transmis reprezentanții Bibliotecii Județene.

Nicolae Boaru s-a stins din viață pe într-o miercuri după-amiază, pe 9 octombrie 2013, la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, lăsând în urma sa amintirea unui om extraordinar, de o modestie ieșită din comun, dar și o bogată moștenire pentru cei care au vrut, vor și vor dori să învețe ceva din “povestea vorbei” pe care a rostit-o de atâtea ori și în atâtea feluri.

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.