Miercuri, 06 Noiembrie 2019 16:39

Amenzi de peste 400.000 de lei aplicate de inspectorii ITM în Prahova, în luna octombrie

Scris de  Ioana Rădulescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a dat publicității, miercuri, bilanțul acțiunilor derulate de instituție, în luna octombrie, când inspectorii au aplicat, în județ, amenzi în valoare totală de 415.000 lei.

"În domeniul relaţiilor de muncă, s-au efectuat 222 controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 353.000 lei. Totodată, inspectorii de muncă au identificat 18 de  persoane care prestau muncă nedeclarată. Pentru munca nedeclarată, inspectorii de muncă au aplicat amenzi în valoare de 320.000 de lei. În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 117 de  controale şi s-au aplicat 12 amenzi în valoare de 62.000 de lei", se arată în informarea transmisă de ITM Prahova.

Sursa citată menționează că angajatorii au comunicat către instituţie 16 evenimente, în urma cercetărilor urmând să se stabilească caracterul  acestora, respectiv dacă  sunt accidente de muncă sau accidente în afara muncii.

 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.