Milioane de vieţi se pierd anual, la nivel mondial, din cauza alcoolului şi drogurilor

acool
Sursa foto: Editia de Dimineata
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Organizația Mondială a Sănătății arată, într-un raport, că peste 3 milioane de decese sunt atribuite anual consumului de alcool și droguri, majoritatea victimelor fiind bărbați.

Cea mai mare parte din decese, circa 2,6 milioane, sunt atribuite consumului de alcool, reprezentând 4,7% din totalul deceselor globale. Alte 0,6 milioane de decese sunt legate de consumul de droguri psihoactive.

În 2019, raportul arată că aproximativ 400 de milioane de oameni au trăit cu tulburări legate de consumul de alcool, iar consumul de substanțe este asociat cu un risc crescut de boli cronice, afecțiuni mentale și decese care ar putea fi prevenite, dar și cu o povară grea asupra familiilor și comunităților prin expunerea la accidente, violență și răni, scrie tvrinfo.ro.

Raportul face un apel pentru accelerarea eforturilor globale de reducere a consumului de alcool și droguri și de îmbunătățire a accesului la tratamente de calitate. Deși există tratamente eficiente pentru tulburările legate de consumul de substanțe, raportul OMS indică o acoperire incredibil de scăzută a acestora, în unele țări doar 1% dintre cei afectați având acces la tratament.

Stigmatizarea, discriminarea și lipsa unei prioritizări adecvate din partea agențiilor de sănătate rămân principalele bariere în calea tratamentului și recuperării.

 

Image