Pachet alimentar în valoare de 15 lei/zi, pentru copiii din 300 de școli și grădinițe, începând din toamnă

masă caldă școli
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Guvernul a aprobat, prin ordonanță de urgență, derularea unui program-pilot pentru acordarea gratuită a unei mese calde sau a unui pachet alimentar, pentru elevii din 300 de școli și grădinițe. 

 

Actul normativ prevede că, “în anul școlar 2022—2023, pe perioada desfășurării cursurilor, preșcolarilor și elevilor din 300 de unități de învățământ preuniversitar de stat, denumite unități-pilot, li se acordă, zilnic, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată”.

Meniul beneficiarilor va putea fi adaptat, la cererea părinților, în funcție de considerentele de natură medicală, culturale sau religioase.

Până la finalul anului, programul beneficiază de un buget de 147.000 mii de lei, iar în a doua parte a anului școlar de suma de 207.900 mii de lei, cu mențiunea că fondurile pot fi suplimentate, voluntar, de autorități, din bugetul local.

Lista unităților de învățământ în care se implementează Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar, numărul de beneficiari și sumele alocate pentru finanțarea programului în anul școlar 2022—2023 vor fi aprobate prin ordin al ministrului educației, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență. 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

 

Image