PLOIEȘTENI CU CARE NE MÂNDRIM: Livia Maria Botică, noua campioană europeană la box "+80 kg"

PLOIEȘTENI CU CARE NE MÂNDRIM: Livia Maria Botică, noua campioană europeană la box "+80 kg"

Livia Maria Botică este ploieșteanca devenită, chiar în această lună, noua campioană europeană la box, la categoria +80 kg.

„Legitimată la Clubul Sportiv Municipal Ploiești, Livia Maria Botică a devenit, în luna decembrie a acestui an, campioană europeană de junioare la categoria «+80 kg», confirmând performanţele din ultimii doi ani, în care a fost campioană naţională (2019 şi 2020) şi câştigătoare a Cupei României (2020).

Antrenată de Adrian Pârlogea și de Titi Tudor - celebrul antrenor care și-a pus amprenta și pe excepționala carieră a lui Leonard Doroftei, Livia Maria Botică s-a impus în finala de la Sofia în faţa polonezei Weronika Bochen, la capătul unui meci abordat perfect din punct de vedere tactic, fapt ce i-a determinat pe arbitri să-i acorde victoria, în unanimitate, cu scorul de 5-0.

În semifinale, Livia Botică trecuse de reprezentanta Ucrainei, Polina Chernenko, prin RSC (Referee Stop Contest).

Ea a fost singura reprezentantă a României care a ajuns în finale, reuşind să meargă până la capăt şi să asculte imnul naţional de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, sunt performanțele punctate de reprezentanții Primăriei Ploiești îndreptul Liviei maria Botică, unul dintre ploieștenii cu care ne mândrim.

„A făcut un meci excelent, din toate punctele de vedere! Mi-a promis că va da totul în ring pentru a devein campioană europeană, iar astăzi s-a ţinut de cuvânt. Sunt atât de fericit, că nici nu ştiu pe unde merg”, a spus, pentru site-ul oficial al clubului, antrenorul-coordonator al secţiei de box a CSM Ploieşti, Titi Tudor.

Livia Maria Botică are un loc meritat în galeria ploieștenilor cu care ne mândrim și pe care Primăria Ploiești și-a propus să-i promoveze în cadrul campaniei dedicate celor care reușesc, prin performanțele obținute, să crească valoarea comunității din municipiu.

 

Image
Image
Image