Protest comun al poliţiştilor din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor, vineri, faţă de “Ordonanţa trenuleţ”

protest

Acţiunea de protest va avea loc vineri, începând cu ora 9,30, în faţa Penitenciarului Ploieşti şi va fi organizată de Sindicatul Equitas din Penitenciarul de Femei Târgşorul Nou şi de Sindicatul Solidaritatea din Penitenciarul Ploieşti.

Federaţia Sindicatelor din Sistemul Penitenciar şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă continuarea protestelor declanşate în 20 decembrie 2024, prin refuzul muncii suplimentare în Poliţia Penitenciară, scrie Agerpres.

“Cerem aplicarea integrală a Legii 153/2017, o lege adoptată pentru echitate salarială, dar implementată doar în favoarea guvernanţilor şi demnitarilor. În timp ce salariile şi pensiile demnitarilor rămân intacte, angajaţii din sistemul penitenciar şi alte structuri de apărare sunt afectaţi de tăieri şi plafonări”, se arată într-un comunicat de presă al sindicatului Equitas din Penitenciarul de Femei Târgşorul Nou.

Revendicările poliţiştilor din penitenciare se referă la aplicarea integrală a Legii salarizării nr.153/2017 pentru sistemul de apărare ordine publică şi securitate naţională, menţinerea drepturilor salariale, inclusiv plata pentru munca suplimentară şi cea prestată în zilele de repaus şi sărbători legale, indexarea şi actualizarea pensiilor militare conform legii adoptate în noiembrie 2024, deblocarea posturilor vacante şi ocuparea acestora prin concursuri corecte, plata normelor de hrană şi echipare la valorile actualizate, fără plafonare.
“Concomitent, angajaţii strâng semnături pentru a refuza munca suplimentară şi ne vom mobiliza pentru a protesta în număr cât mai mare în faţa Ministerului Justiţiei. Dorim să mergem să informăm, personal, ministrul Justiţiei despre problemele cu care ne confruntăm. Posibil, domnul ministru este dezinformat. (...) Noi nu dorim măriri salariale, dorim aplicarea Legii salarizării nr. 153/2017 şi menţinerea drepturilor deja existente”, a declarat, conform comunicatului, liderul sindical Adrian Grigoroiu.