În 2021 se împlinesc 60 de ani de când Ploieştiul a devenit capitala hipismului din România şi de când hipodromul din sudul municipiului a început să găzduiască întrecerile majore, culminând cu Derby-ul de Trap. Sunt şase decenii pline de poveşti de neuitat, de muncă, de speranţe şi de glorie, cu un val nesfârşit de suişuri şi coborâşuri.
Pentru cei care urmăreau fenomenul în acele vremuri, mutarea de pe hipodromul din Băneasa pe cel din Ploieşti cu siguranţă n-a fost un lucru văzut cu ochi buni, ea venind într-un moment în care comuniştii hotărâseră să demoleze bijuteria de la marginea Bucureştiului - pe vremuri locul de întâlnire pentru nobilimea şi personalităţile mondene ale epocii - pentru a construi mai întâi Casa Scânteii şi apoi Expoziţia României, astăzi Romexpo. Hipodromul Ploieşti a avut, practic, sarcina ingrată de a umple un gol uriaş, dar în acelaşi timp a fost şi motorul care a permis ca acest sport nobil să continue în România, menţinând vie o pasiune nutrită de mii şi mii de oameni. În primăvara lui 1961, driverii şi antrenorii, unii dintre ei însoţiţi de soţii sau copii, au scos caii din grajdurile de la Băneasa, vreo 200 la număr după unele povestiri, 350 după altele, şi i-au încolonat pe drumul naţional care leagă Bucureştiul de Ploieşti. Au ajuns după vreo nouă ore. După o firească perioadă de câteva săptămâni pentru acomodare, pe 23 aprilie a avut loc prima cursă oficială de aici. Au trecut de la acel moment şase decenii, încărcate cu poveşti incredibile, ani care au adus o perioadă de glorie pentru Hipodromul Ploieşti, dar şi una de declin, încheiată - să sperăm! - odată cu proiectul european de modernizare şi cu speranţa ca acest sport va începe, încet-încet, să-şi recapete din strălucirea meritată.
Un sport regal
Între hipism şi familia regală a României a existat aproape dintotdeauna o legătură strânsă, unii ar spune încă din momentul în care Regina Maria a îngrijit trupele de cavalerie. În Ploieşti, activitatea crescătorilor de cai s-a derulat, începând din 1926, sub patronajul Principesei Elena, mama Regelui Mihai. Şapte ani mai târziu, parcul care găzduia hipodromul avea să capete numele Regelui Carol al II-lea. Legătura era şi mai vizibilă la Băneasa, unde Regele Carol al II-lea era prezent la Derby-ul de Trap al României, iar proprietarul calului câştigător primea din partea monarhului o cupă din argint, cu însemnele Casei Regale. Automat, câştigarea unei curse de acest gen avea o însemnătate uriaşă în epocă. Mai ales pentru faimă. Nici premiile financiare nu erau de neglijat, însă crescătorii erau de regulă dintre bogaţii acelor vremuri, cu afaceri de succes, mai ales în producţia de grâne. În tot acest context, reuniunile hipice şi în special Derby-ul reprezentau, în perioada interbelică, evenimente mondene de mare importanţă, hipodromul devenind locul în care protipendada Capitalei se aduna pentru a socializa şi a etala ţinutele, multe dintre ele comandate special de la Paris.
La rândul lor, driverii erau, tot în perioada interbelică, foarte bine priviţi, cu un statut similar celui pe care îl au astăzi vedetele echipelor de fotbal. Legenda, pe care unii o povestesc cu multă convingere, spune că Gică Tănase, driver de mare succes, ar fi reuşit la un moment dat să cucerească o prinţesă. Apoi, ca multe alte lucruri despre care comuniştii se temeau că le-ar putea aminti românilor de burghezie şi de monarhie, hipismul n-a mai fost la fel de încurajat şi în perioada comunistă. Automat, şi driverii şi-au mai pierdut un pic din faimă, cu toate că mulţi dintre ei, mai ales cei mai buni, nu prea se puteau plânge. Nu mai erau eroi mondeni, piloţii acelor vremuri, dar măcar de un Kent, nişte cafea adevărată sau produse obţinute de la alimentară fără să stea la cozi tot era rost.
O legendă pentru hipodrom, Mircea Ştefănescu (Foto - andreicraciun.eu) povestea, într-un interviu acordat în 2013 jurnalistului Andrei Crăciun, că în perioada încă înfloritoare driverii erau destul de curtaţi şi aveau ocazia să lege prietenii cu actori celebri sau cu fotbalişti, uneori chiar amiciții „viciate”, în care, după vreo beţie, li se sugera s-o lase mai moale în duminica următoare, în condiţiile în care pariurile hipice reprezentau un motor financiar incontestabil.
La rândul său, ploieşteanul Nicolae Nicolae, dublu câştigător al Derby-ului, povesteşte că era bine privit în cartier şi că n-o ducea rău nici cu banii, dar spune că în spatele acelor câteva minute petrecute duminica pe pistă s-a ascuns o muncă uriaşă, pe care puţini o conştientizează. „Pe timpuri, erau 12-13 curse pe zi, uneori şi cu 14 cai într-o cursă. După Revoluţie s-au mai privatizat unele herghelii, altele s-au închis, s-au mai vândut din cai, şi eu am avut şase cai, ai mei personali, printre care şi Ortoza, cu care am câştigat Derby-ul din ’92. Ziua de antrenament începea la 5:30 - 6:00, eram toţi pe linia grajdurilor, le dădeam apă şi mâncare cailor şi apoi îi scoteam pe rând la antrenamente. Stăteam câte o oră pe pistă, făceam aproximativ 10 kilometri, apoi un tur la pas şi îi băgam înapoi. Fiecare antrenor avea 20 de cai şi eram vreo 12 formaţii. După antrenamente, le dădeam din nou apă şi mâncare şi plecam. Mai rămânea câte o singură persoană să aibă grijă de ei, până la 5:00 după-amiaza, când intrau în tură paznicii. Noi de pe urma pariurilor ne luam, practic, salariile. Veneau oameni mulţi de la Bucureşti, cu autobuze şi cu trenuri. Cât ar fi fost de amărâţi, fiecare punea măcar 10-15 lei. Alţii puneau sume mari sau jucau diverse combinaţii, era premiul austriac, la care trebuia să nimereşti corect câştigătorii din şapte curse, sau tripla, în care trebuia să nimereşti trei câştigători”, a povestit Nicolae Nicolae pentru „Telegrama”.
Premiul austriac valora de regulă cât echivalentul unei Dacii. L-am întrebat dacă, la asemenea mize, se făceau şi presiuni asupra driverilor. „Eu am copilărit peste drum de Hipodrom, pe lângă PECO, mă ştia lumea din zonă. Înainte de curse mai veneau puştani de prin cartier, «c-o fi, c-o păţi», dar eu nu le dădeam atenţie. Dacă puteam să câştig, câştigam!”, mai povesteşte câştigătorul Derby-urilor din 1981 şi 1992.
Potrivit unei statistici publicate pe site-ul herghelie.ro, Derby-ul din 1992 a avut şi cel mai mare număr de concurenţi înscrişi din toată istoria documentată, nu mai puţin de 15. Cel mai mic număr - 3 participanţi - figurează în 2015, când hipodromul era în şantier.
Tentaţia pariurilor
Că vrem sau nu s-o recunoaştem, fără ca asta să ştirbească din pasiunea oamenilor pentru acest sport, pariurile au avut un rol esenţial în dezvoltarea curselor de trap şi în asigurarea unui public numeros. Turfiştii îşi amintesc că, înainte, la o reuniune modestă pe Hipodromul Ploieşti asistau şi mai bine de 1.000 de persoane. Oamenii veneau cu trenurile şi cu până la 20 de autocare de la Bucureşti. Trenul care ajungea la 8:10 în Gara de Sud era celebru pentru faptul că ultimele vagoane erau întotdeauna pline de bucureşteni care coborau aici. Aproape de zona tribunelor erau întâmpinaţi de standurile cu mici şi bere, vechile gradene erau mult mai joase decât tribuna din anii ’80 sau cea actuală, însă şi mult mai întinse, iar spectatorii îşi găseau locuri inclusiv pe partea opusă, acolo unde astăzi este drumul de acces spre stadionul Prahova, iar atunci era un spaţiu liber imens. Nu era un lucru neobişnuit ca bucureştenii cuprinşi de febra pariurilor să încerce să-şi vândă biletele de tren de întoarcere, în speranţa să strângă bani, după mai multe ghinioane, pentru un ultim pariu care să le salveze ziua.
Printre celebrităţile care veneau în acei ani la reuniunile hipice se numărau Grigore Vasiliu Birlic, Liviu Ciulei, magicianul Iosefini sau Horia Căciulescu, ultimul luând parte şi la cursa regulată pentru amatori care se ţinea la Ploieşti.
Corneliu Comendant, fost director al Hipodromului Ploieşti în anii ’90, spune că unul dintre factorii declinului a fost deprofesionalizarea, atât la nivelul celor care au lucrat printre cai, cât şi la nivel de management. „Am avut ocazia să lucrez cu nişte oameni excepţionali. Mulţi dintre cei care au venit de la Băneasa, în frunte cu Mircea Ştefănescu şi Gică Tănase, erau crescuţi pe hipodrom de pe la 14 ani. Nu se pot compara perioadele, au fost alte vremuri, alte condiţii, altă apetenţă pentru cei care voiau să aibă cai. Până în ’90 era o structură formată, se făcea şcoală, oamenii erau pregătiţi, aveam relaţii cu liceul agroindustrial de la Bărcăneşti. Apoi, încet-încet, cartierul a început să devină ca o pepinieră şi să dea oameni pentru hipodrom. A existat, cu timpul, o deprofesionalizare, au fost făcute numiri politice, au fost tot mai puţini oameni care se pricep la cai. O altă problemă a apărut odată cu transformarea Centrului Republican în regie şi apoi trecerea în subordinea structurii de stat care se ocupă de păduri. Ce treabă are calul cu pădurea şi cu ursul? Până prin ’92-’93, Hipodromul s-a întreţinut foarte bine. Apoi s-a decis o aşa-zisă privatizare a cailor. A fost şi o parte bună în asta, pentru că a adus oamenii cu bani la acel moment, aceştia au cumpărat cai, au început să aducă de afară cai de o calitate superioară. Declinul a început din clipa când Hipodromul Ploieşti a trecut la italieni. Din punctul meu de vedere, a fost o mare greşeală că s-a externalizat o activitate românească de tradiţie, pentru că trăpaşul, la Ruşeţu şi Dor Mărunt, a fost selecţionat de pe la 1900. Ar mai fi de spus că Hipodromul avea la dispoziţie 1.800 de hectare şi îşi asigura veniturile în primul rând din activitatea agricolă, mai mult decât din pariuri. Când am fost eu director, mai erau 750 de hectare. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu aceste terenuri, uşor-uşor au fost retrocedate sau au trecut în proprietatea altor instituţii”, ne-a povestit Corneliu Comendant. Acesta a mai povestit că pe la începuturile anilor 2000 au existat tratative cu Loteria Română pentru includerea curselor în oferta din toate agenţiile din ţară, ceea avea potenţialul să aducă venituri considerabile, condiţia fiind ca reuniunile să fie televizate. Pentru o perioadă, cursele au fost difuzate pe TVR 2, însă până la urmă proiectul a picat, după ce mai mulţi consilieri au considerat prea mari costurile pentru carul de televiziune care să transmită cursele în direct. „Mai există speranţe. În prezent, sunt două structuri asociative, care din păcate nu par să ajungă la un consens. Sper să înţeleagă că acest meci dintre ei nu face bine nimănui şi să adopte o strategie comună, adaptată cerinţelor europene actuale, pentru că în Europa trapul reprezintă o industrie, cu unele premii care ajung, în cursele naţionale, şi până la un milion de euro”, ne-a mai declarat Corneliu Comendant.
Nicolae Nicolae, antrenorul Geo Dumitrescu şi antrenorul emerit Gică Tănase, câştigător a şapte Derby-uri, participând în 1986 la o reuniune hipică la Berlin
Istoric
1926, 11 martie - Se înfiinţează Societatea Protecţia Animalelor în Ploieşti, cu concursul Society for Protection of Animals din Londra. Această capătă personalitate juridică 11 zile mai târziu, prin decizia Tribunalului;
1927, 18 mai - Societatea închiriază de la Primăria Ploieşti un teren de 18 hectare, în vederea construirii unui hipodrom. Pe lângă activitatea hipică, aici se ţineau şi expoziţii şi mai ales târguri. Stau dovadă fotografiile din epocă, dar şi denumirile unora dintre curse, adaptate în funcţie de evenimentul din perioada respectivă, de exemplu cursa dedicată zilei modei;
1933, 15 septembrie - Complexul capătă denumirea „Parcul Regele Carol al II-lea”;
1934 - Societatea se transformă în Sindicatul Proprietarilor de Cai Trăpaşi din Ploieşti, având 150 de membri;
1941 - Din cauza războiului, Sindicatul se desfiinţează;
1959 - Se cosmetizează hipodromul, cu accent pe pistă, în anticiparea închiderii celui din Băneasa;
1961, 26 martie - Marele driver Mircea Ştefănescu, cel care avea să-şi definitiveze la Ploieşti recordul de victorii în Derby-ul de Trap al României, pleacă la miezul nopţii de la Băneasa, alături de alţi colegi, Gică Tănase, fraţii Gheorghe, Traian Marinescu, Traian Dinu, Andrei Brailovschi, Ion Oană sau Ion Toderaş, încolonând aproximativ 350 de cai. Asistaţi de organele locale de miliţie, aceştia ajung la ora 9.00 la Ploieşti;
1961, 23 aprilie - După o firească perioadă de acomodare, are loc prima reuniune hipică la Ploieşti din era socialistă;
1984 - Se încheie o etapă de modernizare, care avea să aducă şi construirea celebrei tribune principale acoperite;
1991 - Mircea Ştefănescu încheie pe primul loc Derby-ul de Trap al României, cu calul Răsunet, definitivându-şi astfel recordul de 10 Derby-uri câştigate în carieră, record început în 1960 la Băneasa şi definitivat la Ploieşti;
2005 - După o perioadă de declin, în speranţa că o investiţie privată va aduce o modernizare, autorităţile ploieştene decid să concesioneze complexul hipic către firma italiană Ippodromi & Citta, despre care avea să se scrie ulterior că ar avea conexiuni cu mafia din Palermo. Investiţiile au întârziat să apară, hipodromul s-a degradat într-un ritm alarmant, ajungându-se până la sistarea activităţii;
2008 - Primăria Ploieşti intentează un litigiu pentru ruperea contractului şi evacuarea italienilor, după ce în 2007 mai fusese deschis unul, pentru o serie de penalităţi, după ce firma respectivă nu-şi îndeplinise obligaţiile;
2009, 30 iunie - Tribunalul Prahova dă sentinţa definitivă prin care admite acţiunea Primăriei şi constată rezilierea conractului. În aşa-zisa perioadă italiană, Derby-ul de Trap al României, eveniment care nu fusese întrerupt nici măcar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nu s-a ţinut în anii 2006, 2008 şi 2009. După ce-a redobândit complexul hipic, municipalitatea a lansat un proiect de modernizare din fonduri europene;
2016 - Se finalizează proiectul european, iar la 27 noiembrie are loc prima reuniune după modernizare, una cu caracter demonstrativ. Din păcate, Derby-ul din acel an nu s-a ţinut;
2018 - Prima cursă listată oficial printre opţiunile unei case de pariuri, după o pauză de peste 13 ani;
2021 - Consiliul Local Ploieşti aprobă un nou regulament al curselor de trap şi hotărăşte, cu aceeaşi ocazie, să schimbe denumirile unor curse, amintind de perioada monarhiei, în frunte cu „Marele Premiu Regal al României la Trap”, programat pe 11 iulie. Tot atunci s-a decis ca pe 27 iunie să se ţină premiul aniversar care marchează cei 60 de ani de activitate pe Hipodromul Ploieşti.
Reportajul a fost realizat cu sprijinul experimentatului jurnalist hipic şi realizator TV Marian Puşcaş, pe baza unor interviuri cu oameni care şi-au petrecut multe duminici aici şi cu ajutorul informaţii preluate din cartea regretatului profesor Constantin Neagu „Enciclopedia Sportului Ploieştean”, din documentele autorităţilor publice locale şi dintr-o serie de articole sau statistici publicate de presa vremii.
