Aproape 3.000 de persoane din sudul țării au fost depistate cu virusul hepatitic B sau C, în cadrul programului LIVE(RO)2-SUD

screening virusul hepatitic B sau C

Prin programul gratuit de screening pentru depistarea hepatitelor virale, LIVE(RO)2-SUD, lansat în ultimele 19 luni în mai multe judeţe din sudul ţării, au fost testate până acum peste 137.000 de persoane, din 10 județe, iar aproape 3.000 dintre acestea au fost depistate cu virusul hepatitic B sau C. Peste două treimi au beneficiat, deja, de investigații de specialitate.

 

La acest program sunt afiliaţi 350 de medici din 10 judeţe (Argeş, Dolj, Olt, Dâmboviţa, Mehedinţi, Prahova, Giurgiu, Teleorman, Vâlcea şi Ialomiţa), prin campaniile de screening derulate fiind depistaţi având infecţia cu virusul hepatitic B sau C un număr de 2.967 pacienţi. Dintre persoanele depistate având infecţia, până în prezent aproximativ 2.200 de pacienţi au beneficiat de investigaţii medicale specifice şi analize medicale într-unul dintre centrele de prevenţie înfiinţate prin proiect, respectiv Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, potrivit unui comunicat transmis, marți, de coordonatorii campaniei.

Pacienţilor testaţi pozitiv care nu au reuşit să ajungă în centrele de prevenţie li se oferă posibilitatea continuării investigaţiilor medicale specifice în cadrul Caravanelor de Stadializare şi Testare.

"Prin eforturile considerabile ale partenerului oficial al proiectului, Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS) şi al echipelor medicale complexe din cadrul Centrelor de Prevenţie de la Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi Spitalului Clinic de Urgenta Craiova au beneficiat de investigaţii şi analize medicale de specialitate 2.186 de pacienţi din cei 2.967 depistaţi pozitiv în cadrul programului de screening", precizează sursa citată.

Campaniile de testare s-au derulat în cele 10 județe atât în cabinetele de medicină de familie afiliate, dar şi în cadrul unor campanii locale de testare în zone greu accesibile sau în zone în care nu există medici de familie afiliaţi.

În luna martie proiectul va fi lansat şi în judeţele Gorj şi Călăraşi.

Potrivit sursei citate, în cadrul proiectului au fost testate 85.674 de femei şi 51.768 de bărbaţi, peste jumătate dintre cei testaţi având vârste de peste 54 de ani. Totodată, 76% dintre persoanele testate locuiesc în mediul rural.

În ce priveşte prevalenţa raportată la numărul persoanelor testate, pe primul loc se situează judeţul Vâlcea (3,27%), urmat de Dâmboviţa (2,45%) , iar cea mai scăzută este în judeţele Ialomiţa (1,69%), Giurgiu (1,79%) şi Prahova (1,88%).

Proiectul "LIVE(RO)2-SUD: Program regional de prevenire, screening şi diagnostic al pacienţilor cu boli hepatice cronice secundare infecţiilor virale cu virusuri hepatice B/D şi C" este implementat de Institutul Clinic Fundeni FUNDENI în parteneriat cu Asociaţia Română Anti SIDA - ARAS şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!